S-au semnat contractele pentru amenajarea cu dale elastice a trei treceri la nivel de cale ferată

0
78

 

În cursul lunii septembrie au fost semnate contractele de proiectare şi execuţie pentru amenajarea cu dale elastice a trecerilor la nivel de cale ferată de pe bd. Nicolae Bălcescu, de pe str. Mihai Eminescu şi de pe str. Copăcelu. Valoarea totală a celor trei lucrări este de aproape 3 milioane de lei (fără TVA), iar investiţiile îşi propun modernizarea acestor zone cu structuri şi materiale moderne, care să sporească gradul de confort şi siguranţa conducătorilor auto, având ca principale efecte fluidizarea circulaţiei şi reducerea nivelului de zgomot în timpul traficului intens. În zonele de traversare se vor amenaja inclusiv trotuarele, iar străzile vor fi reabilitate şi ele pe o lungime de circa 25 m de o parte şi de alta a căii ferate (distanţă măsurată de la axele liniilor extreme). La acest moment este în curs proiectarea amenajărilor, iar execuţia efectivă, dat fiind că sezonul rece este aproape, se va face în cursul anului viitor, perioada de lucrări fiind stabilită prin contract la 45 de zile pentru fiecare obiectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.