În cursul lunii trecute, Consiliul Local al orașului Horezu a adoptat o rectificare pozitivă a bugetului local pe anul 2019. Astfel, conform adresei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, Primăria Horezu a primit suma de 104.000 lei pentru echilibrarea bugetului local, sumă cu care se va rectifica bugetul local pe anul 2019. Totodată prin Hotărârea Consiliului local nr. 7 din 12.02.2019 valoarea totală a proiectului „Extinderea, dotarea şi modernizarea ambulatoriului integrat al Spitalului Orăşenesc Horezu, judeţul Vâlcea” a fost aprobată în cuantum de 10.612.549 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 10.611.984 lei şi neeligibilă de 565 lei. Aceste sume trebuie bugetate în bugetul local ce urmează a se rectifica pentru ca ulterior să se poată implementa proiectul respectiv. Conform primarului din Horezu, Nicolae Sărdărescu, în vara acestui an s-a semnat contractul de finanţare pentru realizarea Centrului socio-cultural de la Sălişte, din Romanii de Sus: „Am mai semnat contractul de finanţare şi pentru Centrul ISU prin GAL Horezu pe care îl construim unde este târgul actual, şi acest proiect este în procedură de licitaţie. Tot la proiecte europene aprobate putem adăuga şi introducerea curentului electric până la Vf. Roman, în valoare de 5 milioane de euro. Pe fonduri proprii, vom avea în scurt timp podul peste râul Urşani, de intrare la piaţa centrală plus o nouă piaţă agroalimentară modernă, plus o parcare generoasă”. În luna aprilie, Consiliul Local Horezu a aprobat bugetul local pe 2019 la nivelul sumei de 48,2 milioane de lei. În urma propunerii primarului Nicolae Sărdărescu, Consiliul Local al oraşului Horezu a aprobat la finele anului trecut studiul de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitare, Modernizare, Extindere şi Dotare Complex Sportiv Horezu, Oraş Horezu, Judeţul Vâlcea”. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei sunt de 29.764.713 lei cu TVA (6,3 milioane de euro), iar durata de realizare a investiţiei este de 36 luni. Tot anul trecut, Consiliul Local a mai aprobat documentaţia tehnico-economică, respectiv studiul de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea zonei centrale pietonale, a spaţiului verde şi a trotuarelor în staţiunea turistică Horezu, judeţul Vâlcea”, la valoarea de circa 900.000 euro.