Primăria Fârtăţeşti a fost obligată de către Curtea de Apel Piteşti să le plătească aproape 10.000 de lei profesorilor navetişti din localitate, suma reprezentând contravaloarea navetei pentru primele şase luni ale anului 2017, a anunţat liderul Sindicatului Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) Vâlcea, Florin Popa., potrivit dcnews.ro
„Sindicatul nostru a câştigat definitiv şi irevocabil procesul cu Primăria Fârtăţeşti în dosarul nr.5065/90/2017, Curtea de Apel Piteşti dând verdictul definitiv şi astfel un număr de unsprezece colegi navetişti vor primi, în câteva luni, banii pe navetă pentru perioada ianuarie – iunie 2017, în sumă totală de 9.689 lei”, a precizat Popa.
Potrivit acestuia, miercuri, SPIP Vâlcea a demarat procedurile pentru o nouă acţiune în instanţă împotriva Primăriei Fârtăţeşti pentru a recupera bani pe navetă şi pentru perioada septembrie 2017 – iunie 2019, totodată fiind acţionate în instanţă pe aceeaşi speţă şi primăriile Lăcusteni, Cernişoara şi Berislăveşti.
Foto: Nicolae Voicescu, primar Fartatesti