Evenimente duhovnicești la prăznuirea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu: sfințirea locului pentru noua biserică și binecuvântarea noii racle

0
133

 

 

În ziua de 5 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu. În ziua hramului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroasă a pelerinilor. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a sfințit racla cea nouă pentru așezarea moaștelor Sfântului Cuvios Daniil și a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Turnu, care va fi închinată Sfinților Cuvioși Daniil și Misail. 

În pofida vremii ploioase, numeroși monahi, monahii, preoți și credincioși de la mănăstirile și parohiile Arhiepiscopiei Râmnicului au participat sâmbătă, 5 octombrie, la prăznuirea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost adusă în procesiune la mănăstire racla cea nouă din argint, în care au fost așezate moaștele Sfântului Cuvios Daniil. La finalul procesiunii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit slujba sfințirii raclei de argint, care a rămas spre închinarea pelerinilor într-un baldachin.

După binecuvântarea raclei, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Turnu cu hramul Sfinții Cuvioși Daniil și Misail, apoi, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi de la mănăstirile și parohiile din cuprinsul Protoieriei Călimănești, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium amenajat în apropierea locașului de cult al Mănăstirii Turnu. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic Nectarie Protopsaltul, condus de lect. univ. dr. Sabin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Râmnicului a vorbit despre viețuirea duhovnicească a pustnicilor care au întemeiat obștile monahale de la Turnu și Stânișoara.

„Anul acesta, la prăznuirea Sfinţilor Cuvioşi Misail şi Daniil de la Mănăstirea Turnu, s-au aşezat în raclă şi au fost puse spre închinare moaştele Sfântului Cuvios Daniil care, prin rânduiala lui Dumnezeu, au fost găsite acum doi ani, în timpul Postului Mare, în dreptul Sfântului Altar, unde fuseseră îngropate de vrednicul de pomenire mitropolit Varlaam al Ţării Româneşti. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinţilor aceşti patru cuvioşi care s-au nevoit aici, pe muntele Cozia, cei doi de la Turnu: Daniil şi Misail, şi cei doi de la Stânişoara: Neofit şi Meletie. Ei erau cu metania la Mănăstirea Cozia, însă este bine cunoscut faptul că pe muntele acesta mulţime multă de călugări au vieţuit în peşteri şi prin crăpăturile pământului, în pustnicie desăvârşită, dând slavă lui Dumnezeu fiecare clipă a vieţii lor şi rugându-se pentru toţi cei care vieţuiau prin rânduiala lui Dumnezeu în aceste locuri, sau pe întregul pământ. Sfântul Cuvios Daniil era sfătuitorul pustnicilor din această parte a acestei Eparhii şi de aceea el a fost reprezentat în icoane, precum s-a păstrat chipul său în Sfânta Tradiţie şi în amintirea călugărilor, purtând un toiag, pentru că el era cel care îi spovedea şi îi îndruma. Cu timpul, în această sihăstrie, numită «a lui Daniil», au venit şi s-au aşezat mai mulţi monahi şi atunci a fost nevoie ca să se construiască o biserică, iar el, împreună cu ucenicul său Misail, au construit o biserică de lemn, peste care, după mai mult timp, întrucât aceasta se deteriorase, mitropolitul Varlaam al Ţării Româenşti, care era cu metania de la Mănăstirea Cozia, a construit bisericuţa cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, îngropând cinstitele lor moaşte în temelia acestei biserici”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În continuare, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a subliniat însemnătatea duhovnicească a chemării în ajutor a Sfinților.

„Ajutorul acestor Sfinți este cunoscut de-a lungul timpului, întrucât sunt multe mărturii că acești patru sfinți cuvioși au făcut multe minuni. Se păstrează până în zilele noastre două dintre chiliile lor pe care și le-au săpat în piatră și toți cei care vin și aduc rugăciuni înaintea lui Dumnezeu și cer mijlocirea lor primesc ajutor de la Preabunul Dumnezeu. De altfel, așa cum ne arată și rugăciunile la slujba sfințirii unei racle sau a unei icoane în cinstea unui sfânt, se arată că Sfinții mijlocesc pentru noi atunci când le cerem ajutorul și că ei sunt grabnic ajutători tuturor celor care îi pomenesc pe ei. Există în Viețile Sfinților un exemplu al unui sfânt care are în Grecia un paraclis unde se slujea odată în an, iar acest paraclis era închinat Sfântului Ierarh Nicolae. Atunci, când niște părinți au avut un necaz cu copilul lor, care a fost răpit de niște agareni, adică de către musulmani, s-au dus și s-au rugat în acest paraclis și au cerut ajutorul Sfântului Ierarh Nicolae. Acest copil, pentru că avea un chip plăcut și era foarte isteț, a fost luat pe lângă căpetenia acelora, care l-a pus pe el să-i toarne în pahar la fiecare masă. Însă, peste un timp, Sfântul Ierarh Nicolae l-a adus înapoi în casa părinților lui, mai ales pentru că părinții lui se rugaseră lui ca să-l izbăvească și de multă vreme făceau parastase pentru copil. Astfel, la o vreme rânduită de Dumnezeu, în miezul nopții , lătrând câinele, părinții au ieșit și au văzut un tânăr, dar nu l-au cunoscut pe el pentru că era îmbrăcat asemenea musulmanilor. Însă, auzindu-i glasul, l-au recunoscut.

Din această întâmplare sfântă vedem cât de mult ajută Sfinții atunci când noi mergem în bisericile care le sunt închinate și cerem de la ei ajutor. Nu este sfânt în calendarul ortodox a cărui viață să arate că el nu este mijlocitor înaintea luiDumnezeu. De altfel, Dumnezeu, prin întruparea Fiului Său, Care a păstorit pe Sfinții Apostoli, le-a dat acestora, și prin ei episcopilor și preoților, putere ca să calce peste șerpi și peste scorpii, ca să scoată duhurile necurate. De aceea, ei se fac părtași lucrării harului dumnezeiasc, așa cum sunt Sfinții care și-au sfințit viața lor, s-au făcut pe ei vase bineplăcute lui Dumnezeu și trupurile lor lăcaș ale Duhului Sfânt. Cu această putere pe care au primit-o de la Dumnezeu fac minuni, vindecări, izbăvesc din necazuri și împlinesc cererile bineplăcute lui Dumnezeu”.

În noua biserică va fi așezată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirusa” sau a Sfântului Ioan Damaschin, care se află în biserica Mănăstirii Turnu, precum și racla de argint cu moaștele Sfântului Cuvios Daniil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.