Deputat PSD Eugen Neata: 1 Octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice!

0
66

1 Octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice!

Astăzi, îi sărbătorim pe cei care ne-au dat viață, ne-au educat și îndrumat. Este vorba despre părinții, buncii, profesorii și bătrânii noștri. Ei ne reamintesc zi de zi cât de importanți și valoroși sunt pentru noi. De aceea, avem obligația să le oferim condiții de viață normală, sa creăm punți de solidaritate între generații, să le arătăm respect și prețuire pentru toate realizările din viața lor.

Din această toamnă, pensionarii din România vor avea un trai mai bun pentru că veniturilie seniorilor au fost majorate, așa cum PSD a promis!
Valoarea punctului de pensie a crescut cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la valoarea de 1.100 de lei la suma de 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii Pensiilor.
De asemenea, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor, în cazul pensionărilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.
Urmatoarea majorare a pensiilor va fi la 1 septembrie 2020, cand punctul de pensie va crește considerabil de la 1.265 la 1.775 de lei.

La mulți ani, oameni buni și frumosi din întreaga țară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.