Astăzi, am participat la inaugurarea Centrului de Permanență din Ostroveni.
Constantin Radulescu, presedinte Consiliul Judetean Valcea:
Sunt bucuros că iau parte la un astfel de eveniment.
Eram deputat și oamenii imi spuneau că sunt necăjiți, printre altele, că sunt nevoiți să stea pe la uși în aglomerație la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
Nu se facea acest Centru fără implicarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și am fost deschis imediat la un parteneriat în vederea realizării unei unități medicale în cel mai mare cartier din municipiu, Ostroveni.
Am spus și la deschiderea noului an universitar că, după Revoluție, dacă cineva a avut „grijă” de noi, în sensul rău, a fost doar ca să ne distrugă sănătatea și educația.
Ceea am făcut astăzi în Ostroveni alături de Primăria Rm. Vâlcea este un act istoric, o reparație morală și din punct de vedere al sănătății adusă cetățenilor din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De ce?
Pentru că ne facem datoria! Această investiție se face pentru oameni!
Centrul de Permanență din Ostroveni reprezintă o alternativă la aglomerația de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea, continuitatea asistenței medicale în regim de gardă fiind asigurată de 15 medici de familie.
Vreau să-l felicit pe primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău pentru toată munca depusă si pentru tot ce face pentru râmniceni, iar pe vâlceni vreau să-i asigur că vom continua investițiile în sistemul public de sănătate.
- Obstetrică-ginecologie – mai mult de 2 minute între contracţii (prima naştere); mai mult de 5 minute între contracţii (la a II-a, a III-a naştere); sângerare minoră, la sarcină mai mică de 20 de săptămâni; crampe menstruale, sarcină mai mică de 20 de săptămâni; dureri abdominale şi temperatură, fără sarcină, fără slăbiciuni; dureri nespecificate, fără sarcină, fără slăbiciune; dureri neobişnuite, fără sarcină, fără slăbiciune; 2. Boală nediagnosticată – febră; ameţeli, dar nu slăbiciune; simptome neclare, dar nu slăbiciune; probleme psiho/sociale; 3. Arsuri termice/electrice – arsură electrică cu electricitate casnică (220 V), conştient, nu este cunoscut ca fiind cardiac; arsuri minore; cădere de la o înălţime mai mică de 3 m în urma electrocutării, conştient, fără semne de leziuni grave; implicat în accident/incident, fără simptome; 4. Accidente de scufundare – pacient conştient, fără dificultăţi în respiraţie sau alte simptome; leziuni minore după scufundare; 5. Muşcături de animale/Înţepături de insecte – înţepătură de insectă de peste o oră, fără simptome generale; înţepătură cu reacţie locală puternică, fără reacţie generală; muşcătură de animal cu leziune tegumentară; 6. Căderi şi alte accidente – cădere sub 3 metri (fără alte criterii de urgenţă); plăgi şi contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără simptome; 7. Intoxicaţii la copii – ingerarea unor doze subtoxice de substanţe periculoase; ingerarea de derivate petroliere, fără alte criterii de urgenţă; 8. Leziuni ale capului, feţei şi ale gâtului – cădere de la 3 metri, fără alte criterii de urgenţă; plăgi, contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără semne sau leziuni; 9. Hipo/Hipertermia – hipotermie uşoară, fără alte simptome; expunere la temperaturi extreme – căldură sau frig; 10. Leziuni chimice – leziuni minore prin substanţe corosive; implicat în accident, fără alte simptome sau semne; 11. Accident rutier (Pacientul se află la dispensar sau a fost văzut deja de medic.) – plăgi, contuzii, leziuni minore (confirmat de medic sau personal sanitar calificat); implicat în accident, fără alte simptome sau semne; implicat în accident în ultimele 24 de ore, acuză dureri sau vrea să fie consultat de medic; 12. Violenţă; agresiune – leziuni minore neproduse de arme; victimă a violenţei, nu sunt leziuni evidente, fără reacţie psihică; 13. Alergii – prurit şi eritem; reacţie alergică cu durată mai mare de 30 de minute după expunere; îngrijorare în privinţa reacţiei alergice, fără simptome în prezent; 14. Sincopă – lipotimie; suspect de sincopă la NTG; aproape de sincopă; cunoscut ca fiind epileptic, tendinţă la sincopă, recuperează; 15. Sângerare – sarcină sub 20 de săptămâni, sângerare, dureri asemănătoare celor menstruale; fără sarcină, sângerare vaginală anormală; hematurie; epistaxis minor; sângerări repetate la pacienţi aflaţi sub tratament cu anticoagulante; 16. Dureri toracice – durere la respiraţie sau exerciţii, apărute în plină sănătate; aritmie cardiacă, simte că se pierd bătăi ale inimii; 17. Diabet zaharat – temperatură, fără alte simptome generale; infecţie localizată, fără alte simptome generale; pacient cunoscut cu nivel crescut al glicemiei, fără simptome; pacient diabetic, insulino-dependent, alert după ingerare de zahăr; 18. Temperatură – gripă sau răceală; roşu în gât; temperatură; tuse; 19. AVC (apoplexie) – paralizie după semne de AVC, recuperare rapidă; paralizie după semne de AVC, recuperat acum; 20. Cefalee – creştere în intensitate a cefaleei, la mai mult de 12 ore de la producerea leziunii traumatice; antecedente de migrenă, cefalee tipică de migrenă; cefalee (concomitent simptome moderate de greaţă, sensibilitate la sunet şi lumină); cefalee, fără alte simptome; suspect de sinuzită; 21. Convulsii – antecedente de epilepsie, recuperare din criză epileptică; copil sub 6 ani, antecedente de convulsii febrile, recuperează; 22. Dureri abdominale sau de spate – durere nespecifică; diaree şi vomă; suspect apendicită; dureri în regiunea abdominală inferioară la bărbat, probleme la urinare; temperatură, dureri de spate în zona inferioară; dureri abdominale care durează mai mult de o zi, iar starea pacientului nu se deteriorează; dureri constrictive în abdomen, constipaţie; dureri de spate; 23. Psihiatrie/Suicid – antecedente de boală mintală (problema pentru care se solicită consultaţie este cunoscută şi corespunde antecedentelor); gânduri de suicid; pacient deprimat, fără intenţii de suicid; ingestie de substanţe toxice, în doză minimală; simptome de abstinenţă (sevraj); atac brusc de agitaţie motorie, cu sau fără dificultăţi respiratorii; 24. Dispnee (dificultăţi de respiraţie) – temperatură, tuse, spută de culoare verde-gălbuie; parestezii sau amorţeală în jurul gurii şi a degetelor; tuse; suspect de corp străin în gât, acum fără dificultăţi respiratorii; 25. Stare de ebrietate/Intoxicaţie – ingestia de substanţă periculoasă în cantităţi mici, fără semne sau simptome; simptome de sevraj; 26. Copil bolnav – antecedente de convulsii febrile, trezit după o criză recentă; gât roşu; temperatură; tuse; simptomele unei răceli obişnuite; corp străin în nas sau în ureche; 27. Urechea – dureri în ureche;