Spitalul Județean Vâlcea, în topul spitalelor din țară unde personalul medical NU a cerut șpagă!

0
88

 

Firma de audit Anti-Bribery Synergy a realizat, în cadrul unui proiect al Ministerului Sănătății, un raport pe baza răspunsurilor pacienţilor a mai multor spitale din întreaga ţară. Ce este îmbucurător este faptul că Spitalul Județean Vâlcea este pe locul 117 din 120 de spitale din țară chestionate (cu opt răspusuri pozitive) în clasamentul pacienților care recunosc că au dat șpagă personalului medical.

În „topul negru” al spitalelor din România, unde personalul medical a solicitat mită în perioada ianuarie-iulie 2019, conduce Spitalul Universitar de Urgență din București, Spitalul Județean de Urgență din Brăila, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din Capitală, Spitalul Clinic Filantropia, Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandru Rusescu (toate din București), Spitalul Județean de Urgență din Ploiești și Spitalul Județean Argeș.

Raportul realizat de Anti-Bribery Synergy se bazează pe răspunsurile oferite de pacienții a 352 de unităţi medicale din întreaga ţară la întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?” În total, au fost primite 3.800 de răspunsuri afirmative. Anti-Bribery Synergy este un organism acreditat internaţional şi cu operaţiuni la nivel global specializat în audit, evaluare şi certificare a sistemelor de management anti-mită, bazate pe standardul internaţional ISO 37001. Topul mitei din spitalele românești a fost realizat de Anti-Bribery Synergy în cadrul unui proiect al Ministerului Sănătăţii, care a avut drept scop monitorizarea performanţelor operaţionale în domeniul combaterii mitei în spitalele din România. Autorii raportului nu precizează care este ponderea pacienților care au răspuns la acest chestionar din totalul pacienților fiecăruia dintre spitalele care apar în top. Potrivit autorilor raportului, acesta a fost realizat prin tehnici de regrupare și centralizare a datelor obținute prin intermediul mecanismului de feedback, realizându-se în urma prelucrării de informații agregate și sintetizate. Perioada monitorizată a fost ianuarie 2019 – iulie 2019.

Potrivit unui ordin de ministru adoptat în anul 2016, fiecare spital trebuie să le înmâneze pacienților, la externare, chestionare de feedback, iar răspunsurile trebuie transmise către Ministerul Sănătății. Conform Ministerului Sănătății, mecanismul de feedback este un instrument de monitorizare cu privire la calitatea serviciilor a 352 spitale publice din Romania si este reprezentat de un chestionar aplicat prin SMS sau web ce cuprinde un set de 10 intrebari: Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital? Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea medicului? Cât de mulțumit sunteți de curățenia din spital? A fost nevoie să cumpărați medicamente sau alte materiale sanitare? Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea asistentelor medicale? Ați primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament? Ați recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acest spital? Starea dumneavoastră de sănătate este mai bună după externare? Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente? Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.