Sparle si soparle, 30.09.2019

0
79
  • De departe, CEL MAI MARE salariu din sistemul bugetar din Vâlcea îl are Mugurel Adrian Gheorghiță, șeful Tribunalului Vâlcea, care a încasat anul trecut un venit mai mare decât… președintele României: peste 1,8 miliarde de lei (adică 150 milioane de lei vechi lunar). Nici soția lui nu a fost mai prejos și a ridicat tot în 2018 un salariu total de 1,25 miliarde de lei vechi din calitatea de consilier juridic la SC Oltchim SA. Conform declarației de avere, Mugurel Adrian Gheorghiță are la bănci sau în alte plasamente financiare suma totală de 2 miliarde de lei vechi, iar în declarație mai sunt menționate trei autoturisme, un apartament de 80 mp în Râmnicu Vâlcea, calitatea de acționar la SIF Oltenia și cea de membru în AJVPS Vâlcea. După absolvirea Universității din București, Mugurel Adrian Gheorghiță a fost numit în anul 1997 judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, după care, din anul 2002, activează la Tribunalul Vâlcea.

 

  • De mai mult timp, oficialii din compania Telekom încearcă să vândă clădirea din centrul Râmnicului (fostul sediu al Romtelecom), însă nu se arată nici un investitor dispus să o cumpere. Prețul cerut, de 1 milion de euro, nu este exagerat, în opinia experților imobiliari, având în vedere că aici vorbim de o clădire ultracentrală în suprafață de 2.700 mp modernizată complet prin anii 2000. În urmă cu 4 ani, tot Telekom a decis să scoată la închiriere mai multe imobile din diferite oraşe, clădiri ce nu mai erau folosite. Printre acestea se număra şi fostul sediu judeţean al Romtelecom, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Telekom avea în vedere atunci strategia de capitalizare a activelor imobiliare şi anunţa punerea în vânzare și reînchiriere parțială a unui pachet de 24 de proprietăţi din București și alte şapte oraşe, printre care și Râmnicu Vâlcea, la un preţ de pornire de 26,3 milioane euro.

 

  • Peste câteva zile, Consiliul Judeţean va aproba lista cu membrii în Consiliul de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, conform propunerilor de numire, după cum urmează: Nicolae Vălimăreanu (actual director), Ionel Nuță, Ioan Florescu și Marin Tudor (ca administrator şi reprezentant al Consiliului Judeţean). Consiliul de administraţie al RAJDP va fi completat cu reprezentantul desemnat de Ministerul Finanţelor. Durata mandatului administratorilor este de 4 ani, în timp ce cuantumul indemnizaţiei lunare a membrilor consiliului de administraţie va fi de 15 milioane de lei vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.