Primăria comunei Malaia va amenaja trotuare pe o lungime de 0,5 km pe marginea drumului naţional

0
80

 

Recent, primarul din Malaia, Gabriel Ţolea, a declarat că va amenaja trotuare pe o lungime de 0,5 km pe marginea drumului naţional. În acest an sau anul viitor, cu bani din bugetul local, primarul comunei Malaia, Gabriel Țolea, va construi un pod în satul Ciunget, pentru care se va aloca suma de peste 22.000 euro. Încă din primăvara acestui an, primarul Gabriel Țolea a semnat contractul de lucrări la proiectul privind alimentarea cu apă la Sălişte şi Ciunget: „S-a definitivat licitaţia din luna februarie, a câştigat o firmă din Vâlcea, şi sperăm să fie un constructor serios, pentru a realiza lucrarea. Pentru satul Sălişte trebuie înlocuită toată reţeaua, care este făcută de acum 50 de ani. La Ciunget, trebuie făcute inclusiv captarea, bazinele de apă şi tot ce mai implică alimentarea cu apă”. Consiliul local al comunei Malaia, întrunit în şedinţă ordinară din data 28 februarie 2019 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere infrastructură rutieră și edilitară în satele Săliștea, Malaia şi Ciungetu, comuna Malaia”, la valoarea de 2,66 milioane de lei. Tot Consiliul Local Malaia a mai adoptat în luna aprilie bugetul local pe anul 2019, care prevede venituri în sumă de 4,6 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei vor fi venituri proprii. La începutul acestui an, primarul comunei Malaia, Gabriel Țolea, a prezentat public o scrisoare adresată locuitorilor privind activitatea desfășurată în anul 2018: „Vă informez asupra principalelor activităţi de interes public pe anul 2018, astfel: s-au derulat toate etapele pentru finalizarea proiectului „Modernizare şi extindere infrastructură rutieră şi edilitară în comuna Malaia”, fonduri accesate prin PNDL II, pentru care s-a semnat contractul de finanţare în valoare de 5700000 lei; s-au obţinut fondurile şi s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Amenajare teren sport multifuncţional, sat Malaia, comuna Malaia”, fonduri europene accesate prin GAL Castra Traiana; s-a realizat achiziţia de de servicii de consultanţă pentru elaborarea unor proiecte în vederea accesării fondurilor nerambursabile publicitare pentru Malaia; plată leasing excavator în valoare de 66.607 lei; a fost reabilitat bazinul de apă din satul Ciungetu, etc.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.