Consiliul Local a decis desfiinţarea Centrului pentru copilul cu autism „Mara”, după 11 ani de funcționare

0
80

 

Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat desfiinţarea, începând cu data de 1 septembrie 2019, a serviciului social „Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara”, structură fără personalitate juridică, cu 13 posturi (1 de conducere, vacant, şi 12 de execuţie, din care 9 vacante), toate de natură contractuală, cu timp parţial, aflată în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Rm. Vâlcea. Urmare a desfiinţării serviciului social, pentru personalul angajat din cadrul centrului se vor aplica prevederile Legii privind Codul Muncii referitoare la încetarea contractului individual de muncă. S-a aprobat preluarea spaţiului în care a funcţionat Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara situat în Rm. Vâlcea, strada Copăcelu nr.182 din administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială Rm. Vâlcea în administrarea Consiliului Local.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Rm.Vâlcea nr. 396/244/29.12.2008 s-a înfiinţat, în urma implementării în perioada decembrie 2008 – noiembrie 2009 a proiectului Phare cu acelaşi titlu, Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara, structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Rm. Vâlcea. Centrul era un serviciu social de zi licenţiat care își propunea, prin activitatea desfăşurată, să contribuie îmbunătăţirea gradului de adaptabilitate şi calitatea vieţii pentru 35 de copii cu tulburări din spectrul autist şi familiile acestora din municipiul Rm. Vâlcea, prin furnizarea de servicii specializate de recuperare, reabilitare şi suport. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara a fost apobat prin HCL nr. 89/28.04.2016, modificată prin HCL nr. 174/27.04.2017 şi reprezintă un document propriu al centrului care reglementează, printre altele, scopul s erviciului social, cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare, principiile care stau la baza acordării serviciilcr oferite, funcţiile şi activităţile principale, condiţii de accesare, drepturile şi obligaţiile persoanelor beneficiare, structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal.

Activitatea desfăşurată în centru a fost asigurată în baza unui parteneriat, între DAS, CSEI Băbeni şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea (înlocuită din anul 2012 cu Asociaţia Autism Vâlcea). Colaborarea a fost aprobată prin hotărâre de consiliu local şi a fost prelunciită an de an, în acelaşi mod, partenerii obligându-se să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale pentru angajaţii centrului.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.