Colegiul National „Alexandru Lahovari” Ramnicu Valcea: Tradiţie prin excelenţă (1891-2019) – 128 de ani de existenţă

0
74
Istoric

Istoria acestui liceu începe în 1891, când la Râmnicu-Vâlcea se înființează un gimnaziu „clasic”, condus de Alexandru Teodoru. Cursurile încep în același an, la data de 7 septembrie.
Dintr-o singură clasă la înființare, gimnaziul va ajunge să numere în 1894 patru clase. Tot atunci, se hotărăște ca gimnaziul să fie numit „Mircea-Vodă”, însă nu se știe cu siguranță dacă a purtat acest nume.
În 1899, prin Decretul Ministerial nr. 2533, se decide ca, pe viitor, gimnaziul să poarte numele „Alexandru Lahovari”. La începutul secolului XX, gimnaziul era situat în vechiul local al seminarului din curtea Episcopiei. Clădirea nu îndeplinește condițiile unei școli secundare, așa că, în urma intervențiilor locuitorilor, se hotărăște construirea unui nou local, începând cu anul 1909. Finalizată în 1911, noua școală va adăposti 155 de elevi și va reprezenta din acel moment un simbol al orașului.
La data de 12 octombrie 1913, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice aprobă înființarea cursului superior cu o secție reală, completată cu o secție pedagogică. Odată cu Primul Război Mondial, fondurile gimnaziului sunt canalizate în alte scopuri, ceea ce determină desființarea cursului superior.
La 1 septembrie 1919, gimnaziul din Râmnicu-Vâlcea este transformat din nou în liceu. Se mărește astfel numărul claselor de la 8 la 12, iar localul devine neîncăpător. De aceea este aprobată construirea unei noi aripi, care va fi terminată după mari eforturi financiare.
În anul școlar 1934-1935, liceul „Alexandru Lahovari” este încadrat în categoria C. Modernizat și îmbogățit cu o a treia aripă, liceul găzduiește în anul 1941 un mare Congres al Corpului Didactic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte a liceului funcționează ca spital.
Dacă până în 1956, clasele liceului erau formate doar din băieți, după acest an sunt înființate clase mixte, care funcționează și în prezent.
În anul școlar 1965-1966, odată cu trecerea la durata studiilor preuniversitare de 12 clase, școala primește denumirea de Liceul „Nicolae Bălcescu”, sub care va fi cunoscută până în 1978, când își schimbă numele în Liceul de Matematică-Fizică „Nicolae Bălcescu”.
După Revoluția din Decembrie 1989, numele școlii va fi din nou schimbat, redevenind „Alexandru Lahovari”. Din 1997 acestuia îi este acordată titulatura de Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, nume sub care funcționează și astăzi.
Monument al tinereții ascunse sub haina biciuită de vreme, colegiul a fost un martor tăcut al trecerii generațiilor de elevi. Unii și-au lăsat numele întipărit în analele acestui liceu prin rezultatele deosebite obținute la diferite olimpiade și concursuri școlare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.