Alegerile prezidențiale deschid un nou șantier: lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești

0
127

Autoritățile centrale plănuiesc din cursul acestor zile scenariul necesar pentru ca, în noiembrie, să fie inaugurat șantierul primului lot al primei autostrăzi care urmează să traverseze munții României. Este vorba de lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești, la care lucrările ar urma să înceapă cu aproape cinci luni mai repede decât era preconizat. Licitația pentru proiectarea și execuția acestui lot de autostradă a fost lansată în urmă cu mai bine de doi ani.

Lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este cel care pornește de la capătul actualei autostrăzi-centură ocolitoare a Sibiului, traversează parcul industrial Șelimbăr, trece de sensul giratoriu de la Veștem fără să aibă vreo legătură cu acesta, ocolește și Tălmaciul tot pe la vest, după care ”se termină” într-un viaduct în dreptul comunei Boița, deci înainte de ”a intra în munți”. Viaductul respectiv va rămâne neutilizat până când va fi dat în folosință și lotul 2 al viitoarei autostrăzi. ”Coborârea” de pe acest lot de autostradă se va face înainte de Boița, printr-un nod rutier temporar (cel mai probabil un sens giratoriu la intersecția cu DN7).

Lotul de autostradă se va termina în dreptul comunei Boița. ”Coborârea” de pe acest lot se va face mai repede, către un viitor sens giratoriu amenajat la intrarea dinspre Tălmaciu. Sursa simulării: utilizatorul delacroix al forum.peundemerg.ro

Lotul de autostradă se va termina în dreptul comunei Boița. ”Coborârea” de pe acest lot se va face mai repede, către un viitor sens giratoriu amenajat la intrarea dinspre Tălmaciu. Sursa simulării: utilizatorul delacroix al forum.peundemerg.ro

13,17 km este lungimea acestui prim tronson de autostradă, pentru care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul de proiectare și execuție în cursul lunii aprilie a acestui an, cu firma Porr Construct SRL (deținută de compania cu același nume din Austria). Valoarea contractului: 612,6 milioane de lei, fără TVA (echivalentul a 129 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA).

Mai repede

Potrivit contractului semnat între CNAIR și Porr Construct, lucrările de proiectare ale celor 13,17 km de autostradă ar fi trebuit finalizate în primele 12 luni de la semnarea contractului. Evoluția acestei prime părți a contractului a fost mai rapidă decât termenele agreate, astfel încât s-a ajuns la faza de întocmire a documentațiilor pentru autorizația de construire. Potrivit termenelor contractuale, la această etapă ar fi trebuit să se ajungă abia la mijlocul primăverii anului 2020, însă austriecii de la Porr au terminat mai repede.

”Convenția cu firma constructoare este ca aceasta să se apuce de lucru la începutul lunii noiembrie. Mai durează un pic, deoarece mai avem de finalizat exproprierile. În paralel lucrăm și la obținerea autorizației de construire”, arată surse bine documentate din cadrul CNAIR pentru Turnul Sfatului.

Etapa de execuție a primilor 13 km din autostrada Sibiu – Pitești are alocat un termen contractul de 36 de luni. Dacă acest termen ar fi respectat, rezultă că circulația pe autostradă, până la Boița, ar urma să se desfășoare din luna noiembrie a anului 2022. Potrivit prevederilor contractuale, dacă termenul nu va fi respectat, firma de construcție va primi un onorariu diminuat cu 30%. ”În situația în care execuția lucrărilor nu este finalizată sau stadiul fizic/ progresul fizic al execuției lucrărilor nu atinge pragul de 100% în perioada celor 36 de luni, indiferent de motivele ce au stat la baza întârzierilor, Beneficiarul va aplica o reducere de 30% a salariului brut/zi”, se arată în contractul semnat de CNAIR.

Mai târziu

În timp ce autoritățile se pregătesc să inaugureze șantierul lucrărilor întârzie angajarea societății care să supervizeze aceste lucrări. Nu mai puțin de 33,4 milioane de lei este valoarea aproximată a acestui contract, pentru a cărui atribuire CNAIR a lansat o procedură de achiziție publică încă de la jumătatea lunii iulie 2019.
Termenul inițial de depunere a ofertelor (începutul lunii septembrie) a fost prelungit la solicitarea firmelor interesate de contract, firme care au invocat complexitatea documentațiilor care trebuie întocmite. Prin urmare, noul termen pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pe 7 octombrie 2019. Un termen extrem de strâns, dacă avem în vedere că în aproximativ o lună, cei de la CNAIR își doresc deschiderea șantierului. La care, cel mai sigur, să participe și premierul Viorica Dăncilă, cea care se va afla în campanie electorală pentru Președinția României.

Un nou sens giratoriu către Sibiu

Contractul prevede și amenajarea unor spații de servicii pe acest tronson, precum și a unui centru de întreținere și coordonare. Totodată, lucrările pentru acest prim tronson vor duce și la amenajarea unui nou sens giratoriu pe DN1/DN7, în zona intersecției actuale cu drumul către Cisnădie (nodul rutier de aici urmează să fie reconfigurat).
Un astfel de sens giratoriu este solicitat de mult timp de autoritățile și șoferii sibieni, care invocă numărul ridicat de accidente generate de amenajarea acestei intersecții.

Nodul rutier Sibiu - sud va duce la reconfigurarea intersecție cu drumul înspre Cisnădie. Sursa simulării: utilizatorul delacroix al forum.peundemerg.ro

Nodul rutier Sibiu – sud va duce la reconfigurarea intersecție cu drumul înspre Cisnădie. Sursa simulării: utilizatorul delacroix al forum.peundemerg.ro

Diferența între secțiune și lot

Autostrada Sibiu – Pitești are o lungime estimată la 123 de km și a fost împărțită în cinci secțiuni (plus o a șasea care ar urma să facă legătura între Râmnicu Vâlcea și autostradă pe o lungime de aproximativ 16,5 km, dintre care 14 km suprapuși peste DN 73C).

Secțiunea I măsoară 14,15 km lungime, dar în prezentul contract semnat cu Porr Construct SRL au fost cuprinși doar 13,17 km (de unde și numele lot 1 al secțiunii I). Restul de 0,98 km din secțiunea I fac obiectul unei licitații separate, ce urmează a fi lansată, cel mai probabil, împreună cu cea de proiectare și execuție a secțiunii II (Boița – Cornetu). Aceasta, la fel ca și cea cu numărul III (Cornetu – Tigveni), nu pot fi încă licitate deoarece nu s-au finalizat lucrările de întocmire a studiilor geotehnice.

Pentru cea de-a patra secțiune, cea cuprinsă între Tigveni și Curtea de Argeș, autoritățile au organizat deja licitația, aceasta fiind în etapa analizei ofertelor depuse. Nu mai puțin de zece firme și asocieri de companii au opus ofertă pentru construirea acestei secțiuni IV.

În fine, pentru cea de-a cincea secțiune, cea dintre Curtea de Argeș și Pitești, se așteaptă anunțarea câștigătorului contractului de proiectare și execuție.

Sursa: turnulsfatului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.