Persoanele fizice nu vor mai avea poprire pe conturi dacă valoarea datoriilor faţă de stat este mai mică de 2.000 lei

0
78

 

Persoanele fizice nu vor mai avea poprire pe conturi dacă valoarea datoriilor faţă de stat este mai mică de 2.000 de lei, faţă de 100 de lei cât este plafonul în prezent, potrivit unui proiect de ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală publicat zilele trecute. Potrivit ANAF, numărul contribuabililor persoane fizice pentru care nu se înfiinţează poprirea creşte de aproximativ 4 ori faţă de numărul celor care se încadrează în plafonul existent, aceştia înregistrând obligaţii restante la nivelul anului 2018 în valoare totală de 161,7 milioane de lei. În cazul firmelor, pentru marii contribuabili plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 3.000 lei, în prezent, la 40.000 lei. Prin această măsură se dublează numărul contribuabililor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajunge la aproximativ 100 mari contribuabili, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 5,5 milioane lei. În cazul debitorilor care au calitatea de contribuabili mijlocii, plafonul datoriilor creşte de la 1.500 lei la 40.000 lei, iar în aceste condiţii se dublează numărul celor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajungând la aproximativ 4.655 contribuabili mijlocii, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 118,9 milioane lei. În cazul datornicilor contribuabili mici, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 500 lei, existent în prezent, la 10.000 lei. În acest fel, numărul de contribuabili mici pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară prin modificarea plafonului creşte de aproximativ 2,5 ori faţă de numărul celor care încadrează în plafonul existent în prezent. Numărul celor care se încadrează în noul plafon este de aproximativ 200.000 contribuabili mici, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 1,446 miliarde lei. Prin creşterea plafoanelor obligaţiilor fiscale restante pentru care nu se înfiinţează, de îndată, poprirea bancară, se are în vedere să nu le fie afectate contribuabililor disponibilităţile băneşti pentru creanţe nesemnificative pe care le datorează statului. Pentru emiterea somaţiei şi a titlului executoriu, organul fiscal central evaluează bilunar obligaţiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor şi emite somaţia şi titlul executoriu, după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate aceste datorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.