GHEORGHE DINCĂ A ÎNCERCAT SĂ RACOLEZE O FATĂ ÎN VÂLCEA: ”A INTRAT ÎN VORBĂ CU EA, A ÎNCERCAT SĂ FACĂ GESTURI OBSCENE…”

0
73

O fată internată la Spitalul Județean Vâlcea a avut parte de o experiență șocantă anul trecut, în luna decembrie. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a ieșit la poarta spitalului, pentru a fuma, și a fost abordată de un individ care a încercat să-i facă avansuri. Acum, văzându-l la televizor, fata l-a recunoscut imediat. Bărbatul care îi făcea avansuri era chiar… Gheorghe Dincă.

Întâmplarea a fost povestită, la România TV, de un avocat, iar detaliile oferite de acesta sunt uluitoare.

Am fost contactat de o persoană, care atunci când l-a văzut pe Dincă la televizor ca presupus criminal al Alexandrei, a rămas fără grai. În urmă cu aproape doi ani, a fost victima unei întâmplări. Pe 31 decembrie 2017, ora 16-17, o fată tânără, de vreo 24 de ani, era internată la Spitalul Judeţean Vâlcea. Pentru că nu este voie să fumezi, a ieşit la poarta spitalului să fumeze. La scurt timp s-a apropiat un personaj, pe care l-a văzut acum la televizor: Gheorghe Dincă”, a declarat avocatul.

”A observat că intră în vorbă doar cu fete tinere şi frumoase”

Conform celor spuse de avocat, Gheorghe Dincă a încercat să facă și gesturi obscene, cu limba, numai că, fiind văzut de un jandarm, a plecat de lângă tânără. Jandarmul i-a spus fetei că l-a mai văzut pe bărbatulrespectiv și că ”intră în vorbă doar cu fete tinere și frumoase”.

”A intrat în vorbă cu ea, să-i facă declaraţii, să-i spună cât este de frumoasă, că sigur este de la ţară, căci doar acolo sunt fete aşa frumoase. Apoi a încercat să facă gesturi oarecum obscene, cu limba, şi a încercat să se apropie. Bineînţeles că fata s-a dat într-o parte. La care jandarmul, văzând ce se întâmplă, s-a îndreptat spre cei doi. Dincă a plecat rapid de acolo. Apoi fata l-a întrebat pe jandarm << Dar ce este cu acest om? Este internat?>>. Jandarmul i-a spus că nu, dar că a observat că intră în vorbă doar cu fete tinere şi frumoase, şi nu vorbeşte cu nimeni altcineva, femei sau bărbaţi. Simplul fapt că jandarmul s-a apropiat de ei, poate a salvat viaţa fetei. Deci aria în care acest om a acţionat este mult mai amplă decât am crede. Cine ştie ce făcut şi la Vâlcea. În mod cert fata l-a recunoscut, era Gheorghe Dincă“, a declarat un avocat, la Realitatea TV.

Sursa: https://www.cancan.ro/gheorghe-dinca-a-incercat-sa-racoleze-o-fata-in-valcea-a-intrat-in-vorba-cu-ea-a-incercat-sa-faca-gesturi-obscene-20036905

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.