Serialul Hackerville, creat de HBO și TNT, se vede și în Statele Unite ale Americii, informează publicația Engadget.
Producția, cu Andi Vasluianu în rolul unui polițist, va fi disponibil începând de astăzi, pe HBO Now, HBO Go și HBO On Demand, menționează aceeași sursă.
Serialul este filmat atât în România, cât și în Germania și spune povestea unui atac cibernetic, ai cărui responsabili par a fi o rețea de hackeri din România. Atacul afectează una dintre cele mai mari bănci din Germania.
Lisa Metz, expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut. Lisa ajunge să se confrunte cu secrete incomode din trecutul familiei sale.
Între timp, ancheta lui Adam Sandor, polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei. Investigația îi duce pe cei doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial, cunoscut ca Dark Mole. Neîncrederea inițială din acest trio se transformă treptat într-o relație de interdependență.Hacker-ul vânat în serial, Cipi, este jucat de Voicu Dumitraș, un fost concurent din echipa Innei la Vocea României Junior, în 2017.
Ideea serialului a pornit de la un documentar despre hackerii din Râmnicu Vâlcea.
VIDEO. Trailer – Hackerville
Citește și:
Sursa: https://www.paginademedia.ro/2019/07/hackerville-se-vede-si-in-statele-unite-este-primul-serial-romanesc-de-pe-hbo-us