Acasă Economic Stefan Vuza: Compania Română de Chimie va avea un miliard de euro,...

Stefan Vuza: Compania Română de Chimie va avea un miliard de euro, cifra de afaceri in urmatorii cinci ani

0
73
Compania Română de Chimie - un miliard de euro, cifra de afaceri

Compania Română de Chimie, ce a fost constituită din cele două platforme chimice de la Vâlcea şi Borzeşti, va depăşi, în cinci ani, pragul de un miliard de euro cifră de afaceri, devenind astfel cel mai important jucător din industria chimică din regiune, se estimează într-un raport al Chimcomplex Borzeşti (CHOB).

Ştefan Vuza, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, a declarat: „Acest eveniment este cu totul remarcabil pentru industria chimică din România – am lansat cel mai amplu proiect de integrare economică din industria chimică din ultimii 20 de ani. Suntem optimişti şi ne bazăm pe încrederea şi colaborarea dintre echipa noastră şi cea de la Vâlcea, dar şi pe expertiza şi ambiţia altor profesionişti din ţară care doresc să ni se alăture. Avem un plan de afaceri bine structurat, construit pe principii de eficienţă economică, investiţii masive, relansarea cercetării şi dezvoltarea pe orizontală a ambelor combinate”.

În planul de afaceri conceput pentru o perioadă de cinci ani al Chimcomplex, care a fost validat prin acordarea finanţării internaţionale de către Credit Suisse Londra şi VTB Bank, în valoare de 164 milioane de euro, se preconizează realizarea de investiţii de 115 milioane de euro, dupa cum noteaza bursa.ro

Chimcomplex estimează că va creşte producţia anuală cumulată de la 500.000 de tone la 700.000 de tone pe an şi va dubla productivitatea muncii în următorii cinci ani, prin demararea unui program susţinut de investiţii în cercetare şi inovaţie, unde se va aloca 8% din totalul investiţiilor planificate, adică de patru ori mai mult decât ceilalţi jucători din regiune.

„Principalele oportunităţi de dezvoltare a noului pol industrial regional sunt cererea puternică atât din piaţa internă cât şi externă, experienţa în domeniul industriei chimice, viziunea şi expertiza echipei de management precum şi sustenabilitatea economică a opţiunilor identificate şi analizate de Chimcomplex”, se subliniază în raportul companiei.

Anul trecut, ţara noastră a realizat produse petrochimice şi chimice în valoare de circa 10 miliarde de euro, însă importurile au fost de 8 miliarde de euro.

„Conform estimărilor Chimcomplex, dacă numai jumătate din deficit s-ar acoperi prin producţie internă, industria chimică ar înregistra o creştere de peste 30 %”, susţine compania potrivit aceleiasi surse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.