Un bărbat din Vâlcea a bătut-o pe mama fostei sale concubine, chiar în propria-i locuință. Agresorul s-a cățărat pe acoperișul casei pentru a pătrunde în interior, unde a distrus un televizor și a lovit-o pe femeia de 72 de ani. La câteva zile de la faptă, agresorul a fost reținut de polițiști și apoi arestat. Individul de 53 de ani din Voineasa a fost reţinut de poliţişti după ce fosta concubină l-a reclamat că a pătruns prin efracţie în locuinţa ei şi i-a bătut mama. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi violare de domiciliu. au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, potrivit Agerpres. „În fapt, la data de 22 iunie a.c., acesta a pătruns prin escaladarea acoperişului în locuinţa fostei concubine, fără acordul acesteia, unde i-a distrus un televizor şi a agresat-o fizic pe mama acesteia, de 72 de ani, provocându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 20-25 de zile îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. Bărbatul a fost arestat miercuri în urma deciziei magistraţilor Judecătoriei Brezoi.
Citeşte întreaga ştire:Individ din Vâlcea, arestat după ce a bătut-o pe mama fostei concubine. S-a urcat pe acoperiș ca să intre în casa femeii