În perioada 13-23 iulie 2019, Primăria oraşului Călimăneşti organizează în colaborare cu Fundaţia Act.or.sArt, Bucureşti, Tabăra Naţională de Teatru ”Florin Zamfirescu”, Ed. a XI-a şi în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Vâlcea, Tabăra de Arte Vizuale ”Vlaicu Ionescu”, Ed. a XIII-a, manifestări culturale menite a promova potenţialul cultural al oraşului Călimăneşti. Festivitatea de deschidere oficială a acestora va avea loc Sâmbătă, 13 iulie 2019, ora 17:00 pe terasa Hotelului Central din Călimăneşti, în cadrul careia veţi cunoaşte participanţii de anul acesta la cele două manifestări şi veţi putea admira creaţii artistice realizate în cele 12 ediţii anterioare ale taberei de pictură în cadrul expoziţiei ”Semne identitare”.
Tabăra Naţională de Teatru ”Florin Zamfirescu” de anul acesta, organizată sub coordonarea Prof. Univ. Emerit, Dr. Florin Zamfirescu şi a Lect. Univ., Dr. ştefana Samfira, reuneşte masteranzi şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică – I.L. Caragiale Bucureşti. Proiect iniţiat în anul 2009 din dorinţa maestrului Florin Zamfirescu de a contribui la dezvoltarea activităţii culturale locale, ediţia din acest an a Taberei de teatru cuprinde activităţi dedicate publicului, invitându-l să participe la atelierele de dezvoltare personală, atelierele de dans, concursurile de dans, karaoke, recitare etc. De asemenea, studenţii la teatru şi actorii masteranzi participanţi în tabără, vor urca pe scena Teatrului de Vară din Parcul Central Călimăneşti, evoluând în spectacole de recitare, dar mai ales, spectacole de teatru. Ediţia din acest an a Taberei de teatru se va încheia cu premera piesei ”AUDIţIA”, de Alexandr Galin, în regia ştefanei Samfira, spectacol programat în data de 23 iulie 2019, ora 18:00, în Sala de Conferinţe a hotelului Cozia.
Tabăra de Arte Vizuale ”Vlaicu Ionescu”, eveniment iniţiat în anul 2007, a devenit o tradiţie şi o emblemă pentru activitatea cultural-artistică a oraşului, în cadrul căreia se organizează ateliere de creaţie în domeniul artelor vizuale, expoziţii personale şi de grup cu lucrările artiştilor participanţi. Proiectul încurajează dialogul intercultural, mobilitatea artiştilor, contribuind la dezvoltarea creativităţii şi stimularea interesului pentru artă. Tabăra de anul acesta va reuni, sub coordonarea D-lui Gheorghe Dican- Preşedinte U.A.P., filiala Vâlcea, 9 personalităţi artistice din România: Letiţia Oprişan, Mara Diaconu, Cristina Bacicu Botez, Rodica Gheorghinoiu, Monica Turcu, Rodica Tarţa, Adrian Tarţa, Marin Răducu şi studenta Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative, Laura Stoian. Creaţiile atistice, realizate pe parcursul taberei, le veţi putea admira în cadrul expoziţiei finale, care va avea loc Marţi, 23 Iulie 2019, ora 16:00, în holul hotelului Cozia.
Vă invităm să participaţi la desfăşurarea acestor activităţi.
Primar,
Dr. Florinel Constantinescu