Consiliul Local a aprobat preluarea terenului din jurul Spitalului Județean Vâlcea. Urmează modernizarea zonei!

0
86

Cu unanimitate de voturi, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat preluarea în administrarea consiliului local a imobilului teren în suprafaţă de 9635 mp (din jurul Spitalului Județean) situat în Calea lui Traian nr. 201, aflat în domeniul public al judeţului Vâlcea. Urmare a demersurilor iniţiate de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea către Consiliul Judeţean Vâlcea, privind analizarea oportunităţii transmiterii terenului liber de construcţii din incinta aferentă Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în administrarea Consiliului Local al municipiului, pentru amenajarea unor spaţii verzi şi reamenajarea celor existente, precum şi reamenajarea parcărilor care să asigure locuri de parcare atât pentru parcul auto al spitalului, cât şi pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea în acest spital, prin Hotărârea nr. 115/23 mai 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat, în temeiul prevederilor Legii 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Codului Civil, transmiterea în administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a imobilului-teren în suprafaţă de 9635 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 201, care aparţine domeniului public al judeţului Vâlcea.
Potrivit prevederilor hotărârii mai sus menţionată, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea va folosi bunul dat în administrare în următoarele condiţii: să păstreze destinaţia iniţială a acestuia; să nu închirieze terenul unor terţe persoane; să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi de permanenţă a terenului care face obiectul dării în folosinţă gratuită. De asemenea, potrivit prevederilor din HCJ 115/23.05.2019, la data încetării folosirii bunului, administratorul este obligat să îl restituie în deplină proprietate, liber de orice sarcini, inclusiv investiţiile realizate ulterior, precum şi toate documentaţiile tehnice referitoare la acesta şi este răspunzător de eventualele daune produse prin nerespectarea obligaţiilor prevăzute în actul de transmitere. Pentru realizarea obiectivului de utilitate publică- reamenajare parcare şi spaţii verzi pe terenul preluat în administrare, cheltuielile aferente vor fi suportate din bugetul local al municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.