ABA Olt: Lucrări de defrișare mecanică pe malurile râului Olănești

0
88

În cadrul lucrărilor de întreținere a cursurilor de apă, conform programului de gospodărire a apelor, Administrația Bazinală de Apă Olt, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea a demarat în acest an cea de-a doua acțiune de defrișare a vegetației, pe râul Olănești, în zona municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru aceste lucrări de defrișare mecanică a vegetației, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea acționează cu personalul formațiilor de lucru Vâlcea și Brezoi, precum și cu personal din cadrul Centrului de Intervenție Rapidă ( C.I.R.Vâlcea), folosind utilaje din dotare: motocositoare manuală, motocositoare pe pneuri și tractor cu motocositoare ( utilaj achiziționat prin proiectul „WATMAN –Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I”).

Acțiunea a fost demarată săptămâna trecută pe ambele maluri ale râului Olănești, din zona Kaufland. În momentul de față se acționează pe ambele maluri, între podul de cale ferată din Ostroveni şi Stadionul Municipal Râmnicu Vâlcea.
Reamintim faptul că, Administraţia Bazinală de Apă Olt, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, efectuează periodic acțiuni de defrișare pe râurile din județ, cf. planului anual de gospodărire a apelor.
,,Dacă mă refert doar la această acțiune, derulată periodic pe malurile râului Olănești, pot spune că are un scop dublu: ca măsură preventivă de apărare împotriva inundaţiilor şi pentru a reda o imagine placută râului care traversează zona centrală a orașului nostru’’, a precizat dl. Ștefan Prală, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt.

Compartimentul de Comunicare, Relaţii Publice, Relaţii cu Presa
Mihaela COCA, e-mail: : mihaela.coca@dao.rowater.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.