- Recent, a fost publicat raportul privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la PNL – Filiala Vâlcea, partid „patronat” de inegalabilul Cristian Buican. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile Partidului Naţional Liberal au totalizat 2,75 miliarde de lei vechi, fiind obţinute din cotizaţii în sumă de 2,44 miliarde de lei vechi, din donaţii în sumă 52 milioane de lei vechi, din „alte surse” în sumă de 137 milioane de lei vechi, din contribuţii încasate pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parţiale din 11 iunie 2017 în sumă de 60 milioane de lei vechi, din contribuţii încasate pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parţiale din 5 noiembrie 2017 în sumă de 60 milioane de lei vechi şi din venituri rezultate din „cedarea activelor”. Cheltuielile PNL Vâlcea în 2017 au fost în sumă de 2,35 miliarde de lei vechi. Autoritatea Electorală Permanentă a efectuat controlul în perioada 10 septembrie – 14 septembrie 2018 referitor la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de PNL – Filiala Vâlcea în anul 2017.
- Directia Generala Anticoruptie din cadrul MAI are in lucru un dosar greu de coruptie, cu actori din Valcea. Ofiteri de politie si oameni de afaceri sunt vizati in acest caz! Pilele de pe la Bucuresti au inceput sa se toceasca… una cate una! Asteptati-va la ce va asteptati mai putin!
- Poate puțină lume a observat, dar trebuie să spunem că în urmă cu două luni a avut loc un „cutremur” la nivelul conducerii Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea: directorul executiv Alin Voicescu a fost REVOCAT din funcție, locul său fiind luat de Monica Georgeta Modan, promovată din cadrul instituției. Se aude că Alin Voicescu ar fi avut ceva probleme cu evaluarea activității desfășurate în anul 2018 și de aici decizia de demitere venită de la Ministerul Mediului. Mai menționăm că Alin Voicescu este fiul primarului din Fârtățești, Nicolae Voicescu, și a fost numit în fruntea Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea în 2012 la insistențele la Guvernul USL ale fostului președinte al PSD Vâlcea, Ion Cîlea.
- Marți, 25 iunie, Primăria Râmnicului va organiza concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al Poliției Locale Râmnicu Vâlcea. Condiţii de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.