Prefectul Florian Marin îi dă o replică tăioasă deputatului Buican în cazul de „incompatibilitate” al primarului din Nicolae Bălcescu

0
79

 

Recent, în presa locală s-a acreditat ideea că prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, încalcă legea, întrucât nu ar emite prin aparatul de specialitate, ordinul de prefect privind încetarea mandatului în cazul primarului din comuna Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea. Instituția Prefectului Vâlcea este și va fi garantul respectării legii, în actul administrativ din județ. „Fără a intra în polemici inutile fac următoarele precizări, care chiar dacă au un profund caracter tehnic sunt lămuritoare, pentru oricine dorește să înțeleagă adevărul juridic: Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost modificată de Legea nr. 24/2019 în ceea ce priveşte răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice. Astfel, la art.25 din lege s-a adăugat alineatul 5, potrivit căruia, răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. Legea nr. 24/2019 a fost publicată în MO nr.222 din 21 martie 2019 şi potrivit Constituţiei a intrat în vigoare în 3 zile de la publicarea în monitor, adică în 24 martie 2019. Modificarea legislativă s-a aplicat după promulgarea şi publicarea sa în Monitorul Oficial al României atât situaţiilor aflate în curs de evaluare la inspecţia de integritate din cadrul ANI, dar şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată. La data de 24 martie 2019, primarul comunei Nicolae Bălcescu se afla în judecată cu Agenţia Naţională de Integritate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Agenţia Naţională de Integritate ne-a comunicat prin adresa nr. 13079/G/II/9.05.2019 că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.75 alin.2 din Legea nr. 393/2004, cu modificările şi completările ulterioare,astfel că, instituţia prefectului, în conformitate cu prevederile, art.25, art.26 alin.1 lit. i din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi art. art.75 alin.2 din Legea nr.393/2004, modificată şi completată prin Legea nr.88/2019, a emis ordinul nr. 243 din 22.05.2019 de sancţionare a domnului Oprea Constantin. Acest răspuns a fost înaintat și către deputatul Cristian Buican,ca urmare a solicitării venite prin adresa nr. 31 din 10.05.2019. Alte discuții, în afara cadrului legal, sunt simple speculații pe care nu le comentez”, a spus prefectul Florian Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.