Numar record de participanti la Crosul Național „Ziua Olimpică” de la Râmnicu Valcea

0
85

La Râmnicu Vâlcea s-a stabilit un număr record de aproape 3000 de participanți care au luat startul la ediția din acest an a Crosului Național „Ziua Olimpică”.
Încă de la primele ore ale dimineții, iubitori de sport, de toate vârstele au umplut Scuarul “Mircea cel Bătrân”din centrul urbei, pentru a se înscrie la competiția organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român(COSR), prin Academia Olimpică Română (AOR), în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Serviciul de Ambulanță Vâlcea, Crucea Roșie Vâlcea, Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmerie Vâlcea.
La manifestare, au fost prezenți Mihai Covaliu, presedintele COSR, George Boroi, secretarul general al COSR, Simona Tabără Amânar , directorul AOR, primarul Mircia Gutău precum și medaliatele olimpice sau mondiale Georgeta Andrunache (canotaj), Doina Melinte, Ionela Țirlea (atletism), Luminița Huțupan Dinu si mulți alți prieteni ai Mișcării Olimpice din România.
Comunicat COSR/Facebook

FB_IMG_1560070820184

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.