NICOLAE DINESCU: ANUL OMAGIAL AL SATULUI ROMÂNESC

0
84

 

Nu cu mult timp în urmă vă informam că la sfârşitul lunii mai şi în continuare pe parcursul întregului an 2019 se vor desfasura foarte multe manifestări şi acţiuni cu un profund caracter cultural, artistic, istoric, religios, administrativ, dar mai ales educativ.

Toate aceste caracteristici sunt cuprinse într-un evantai larg oferit cu generozitate de organizatori, fiind destinat anului omagial al satului românesc. El are, în principal, puncte de referinţă, reprezentanţi de vârf ai localităţilor din mediul rural: primari, preoţi şi nu în ultimul rând dascăli.

Să reamintim cititorilor noştri că acest an omagial este proclamat de Patriarhia Română, Guvernul României şi nu în ultimul rând de Asociaţia Comunelor din România(ACOR).

Satul este şi va rămâne pentru veşnicie spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, valorile spirituale, culturale şi identitare transmise până în zilele noastre. El este loc de împlinire a profeţiilor sau a voii lui Dumnezeu.

Din toate timpurile, ţăranul creştin sau locuitorul satului cultivă cu evlavie ţarina şi îşi iubeşte patria pământească sau ţara sa ca pe un dar primit de la bunul Dumnezeu şi priveşte spre cer ca fiind patria sa definitivă, în împărăţia Preasfintei Treimi.

Omagierea satului românesc şi a contribuţiei sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate, dar mai ales o demnitate. Satele româneşti, cu biserici şi case ţărăneşti, cu uliţe şi porţi extrem de primitoare sunt purtătoarele unui limbaj tainic şi vizibil al tradiţiei, al continuităţii fizice şi spirituale a acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc în care se arată hărnicia, responsabilitatea şi izbânda noastră.

Făcând referire la necesitatea sfinţirii timpului vieţii pământeşti observăm că la sat, viaţa este înţeleasă ca timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăim.

Iar dacă sfintim locul în care trăim putem spera să primim, ca şi pe pământ, un loc în ceruri, „un colţişor în rai”.

Satul are un cult al legăturii dintre generaţii, creaţiile sale populare perene din lumea satului sintetizând filozofia profundă a înţelegerii sensului sfânt al vieţii.

Ţăranul român vede prezenţa harică şi ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii”. Un peisaj frumos al naturii este pentru el un adevărat rai. El simte întotdeauna atât de aproape de om pe Dumnezeu.

Marele scriitor român Liviu Rebreanu, spunea: „Aurul curat” din sufletul ţăranului român, este spiritualitatea profundă a acestuia, lumina credinţei şi a hărniciei, a dărniciei şi a jertfelniciei, ca dăruire de sine şi dăinuire spirituală în timp şi peste vremuri.

Cea mai frumoasă criză pe care o resimte în prezent ţăranul român este suferinţa dezrădăcinării sale şi a înstrăinării prin emigraţie.

Locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă. Sătenii nu trebuie să se înstrăineze de propriul pământ, de glia strămoşească şi de propria lor identitate.

Biserica Ortodoxă Română susţine în totalitate şi cu multă putere de convingere dezvoltarea satului la nivel social, cultural şi bisericesc şi o cooperare strânsă între preot, primar, învăţător şi medic.

Acest nucleu indestructibil a fost, este şi va rămâne în veci un punct important, de sprijin în realizarea diverselor probleme cu care se confruntă, dar mai ales le întâlnim la tot pasul în viaţa rurală românească.

Prin urmare, anul 2019 trebuie să fie anul solidarităţii şi cooperării regionale, zonale şi centrale, între preoţi, primari, dascăli şi medici în vederea susţinerii şi ameliorării vieţii satelor şi a sufletelor ţăranilor români, să ridice satul românesc pe o treaptă superioară de dezvoltare socială, educaţională, culturală şi spirituală, păstrând cu sfinţenie tradiţiile poporului român şi credinţa sacră cu care ne luminează din înalturile cerului, bunul şi unicul nostru mare Dumnezeu.

Având în permanenţă acest crez,  grupul organizatoric  format din istoricul George Rotaru şi prof. Nicolae Dinescu –Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Vâlcea au prezentat un regulament de Distincţiune a Prmarilor României în „Anul omagial al satului românesc”. Conform protocolului de distinctie a celor mai gospodari primari ai României, în cadrul anului omagial al satului românesc, Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul” şi Rotarexim SA –partener de aur al primăriilor din România conferă după cum urmează:

-Diplomă omagială de excelenţă „Primarul de aur” pentru 1000 de primari, calificaţi în prima etapă, 01.01-30.04.2019

-Eşarfa tricolor pentru 100 de primari pentru România, cei mai gospodari rămaşi la sfârşitul etapei a-II-a , 01.05.-31.08. 2019.

-Trofeul 10 primari pentru România, calificaţi în etapa finală, 01.09 -31.12.2019

Calificarea pentru fiecare etapă în parte se face pe baza punctajului rezultat din însumarea punctelor de distincţiune, respectiv 1 punct egal 10 unităţi valorice.

Unităţile valorice rezultă din însumarea valorilor tuturor produselor materialelor, articolelor folosite în localitatea respectivă pentru gospodărire, înfrumuseţare, asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor cu caracter cetăţenesc, educaţional, social, cultural şi, în mod special, pentru respectarea cu sfinţenie a simbolurilor naţionale, prin arborarea Drapelului, afişarea Stemei, intonarea Imnului.

Baza materială şi logistica celebrării Anului Omagial al satului românesc, care stă şi la baza realizării punctajului de distincţie este creată şi asigurată de către Rotarexim SA.

Televiziunea Vâlcea 1 cât şi Ziarul de Vâlcea vor mediatiza, în funcţie de specificul lor desfăşurarea manifestărilor ce vor avea loc în cadrul „Anului Omagial al satului românesc”.

Toate manifestările şi acţiunile cuprinse în acest an omagial se desfăşoară sub genericul „Anul Centenarului de recunoaştere internaţională a unirii României” ce a avut loc la 1 decembrie 1918.

Trofeul „10 primari pentru România„ într-o Europă unită este obiectivul final al acestei manifestări de proporţii care mobilizează deopotrivă administraţiile locale- primăriile comunale din cele trei judeţe: Argeş, Olt şi Vâlcea.

Vă informăm stimaţi cititeri că în perioada 1-5 iunie, în cadrul „Carului turistic”, în locaţia Perla Oltului din staţiunea balneoclimaterică din Călimăneşti va avea loc lansarea acestui proiect.

În data de 06 iunie, în sala Brâncuşi, din cadrul Prlamentului României din Bucureşti va avea loc deschiderea lucrărilor unei ample manifestări sub genericul „Timpul Eminescian Universal”.

În comunele Lăunele de jos (Dănicei), în 7 şi 8 iunie se vor desfăşura lucrările unor interesante manifestări şi activităţi cu un profund caracter cultural, istoric şi educativ sub genericul: „deschiderea bibliosat” şi „donaţie carte la biblioteca Dănicei”.

În zilele de 9 şi 10 iunie, la şcoala Lăunele de Jos, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi şcolare preuniversitare se vor desfăşura lucrările unor interesante acţiuni dedicate acestui eveniment.

Proiectul „60 de ani –Şcoala Lăunele de Jos” şi lansare carte „Lăunele de Jos –Compendiu antologic monografic”. Cu această ocazie, Academia Olimpică Română Filiala Vâlcea va dona echipament sportiv, mingi de fotfabl şi va premia pe cei mai buni elevi (fete şi băieţi), nu numai pe linie sportivă dar şi pe cei care s-au făcut remarcaţi la diferite concursuri şi olimpiade şcolare la diferite discipline de învăţământ.

În continuare, în perioada 11-16 iunie, va avea loc manifestarea sub genericul „Săptămâna cărţii şi scrisului Argevillo”. Acţinea se va desfăşura în localităţile Râmnicu Vâlcea, Piteşti şi Curtea de Argeş.

În sfârşit, în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în perioada 17-21 iunie se va derula proiectul intitulat „Maşina Timpului”. Aşadar, stimaţi cititori, membrii organizaţiei mai sus amintite vă prezinta la sfârşitul lunii mai şi pe perioada primei luni de vară un program extrem de variat şi bogat în activităţi cultural –artistice –istorice –religioase cât şi sportive.

 

Nicolae Dinescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.