Călătoria cu mijloacele de transport în comun din Râmnic va putea fi achitată, începând din această lună, şi cu cardul bancar, au anunţat, miercuri, reprezentanţii municipalităţii.
Dispozitivele electronice care permit achitarea cu cardul vor fi montate luna aceasta în toate cele 45 de maşini din flota operatorului de transport din comun din oraş, pentru plată fiind acceptate toate cardurile contactless (VISA, Mastercard şi Maestro), de la orice bancă emitentă din ţară sau din străinătate.
‘Noul sistem de plată din mijloacele de transport ale ETA S.A. este extrem de simplu: călătorii trebuie doar să apropie cardul bancar contactless de validatoarele POS din autobuze, după care vor primi imediat înştiinţarea de realizare a tranzacţiei. Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată – chitanţă, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată şi are acelaşi tarif, respectiv 2,5 lei, ca şi cel perceput prin alte metode de plată deja existente’, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, Daniel Ionescu.
Râmnicu Vâlcea este de-al optulea oraş din România, după Timişoara, Oradea, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Piteşti şi Reşiţa, care adoptă această facilitate modernă de plată în mijloacele de transport urban de călători.