Deputatul PSD, Ovidiu Popa: România, printre țările cu cel mai semnificativ avans al economiei din UE

0
77

Ungaria, România şi Polonia au înregistrat, în primul trimestru din 2019, cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, arată a doua estimare publicată joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie agerpres.ro.

Deputatul PSD de Valcea, Ovidiu Popa, a declarat recent: „PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2018, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,5%. În trimestrul patru din 2018, expansiunea a fost similară în zona euro şi în UE.

Aproape ţările UE au raportat creşteri anuale în perioada ianuarie – martie 2019, iar cel mai semnificativ avans a fost în Ungaria (5,2%), România (5,1%), Polonia (4,7%) şi Estonia (4,6%). Singurul declin a fost raportat de Italia (minus 0,1%).

De asemenea, în primul trimestru din 2019 comparativ cu precedentele trei luni, zona euro a înregistrat o creştere de 0,4% şi UE de 0,5%, faţă de un avans în perioada octombrie – decembrie 2018 de 0,2% în zona euro şi de 0,3% în UE.

Cea mai semnificativă expansiune trimestrială din UE în perioada ianuarie – martie 2019 s-a înregistrat în Croaţia (1,8%), Ungaria şi Polonia (ambele cu 1,5%) şi România (1,3%). Singura scădere a PIB-ului în UE în primele trei luni din acest an a fost în Letonia, de 0,1%.”

Conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier.

De asemenea, PIB-ul României a înregistrat în primul trimestru din 2019 o creştere de 1,3%, comparativ cu precedentele trei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.