Subprefectul județului Vâlcea, doamna Aurora Gherghina, a convocat miercuri, 19 iunie 2019, începând cu ora 16:00, în ședință extraordinară de lucru, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea, pe tema situației actuale la nivelul județului Vâlcea, a pestei porcine africane.
Ședința a avut loc, ca urmare a adresei Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, prin care s-a solicitat convocarea CLCB Vâlcea, având în vedere Buletinul de analiză, prin care s-a confirmat un caz de pestă porcină africană la o suină identificată într-o exploatație de tip familial din localitatea Băbeni.
În cadrul ședinței a fost aprobat programul de măsuri, privind combaterea focarului de pestă porcină africană din localitatea Băbeni, precum și măsurile ce se impun în zona de restricție aferentă focarului de boală, dar și în zona de protecție și cea de supraveghere.
Din datele prezentate și din planul de măsuri aprobat a rezultat faptul că NU SE IMPUNE măsura sacrificării porcilor domestici din gospodăriile populației, ci doar o atentă monitorizarea a zonelor enunțate.
Localitățile Băbeni, Valea Mare și Bonciu, sunt cele aflate în zona de protecție și pe raza cărora, personalul de specialitate din cadrul DSVSA Vâlcea, va desfășura acțiuni specifice de informare a populației cu privire la măsurile specifice de transport, igienă, sacrificare și comercializare a porcilor și a produselor din carne de porc, precum și acțiuni de inventariere a suinelor și de recoltare a probelor de laborator în vederea depistării virusului.
Totodată, în zona de supraveghere formată din localitățile Băbeni, Valea Mare, Slăvitești, Marcea, Șirineasa, Romani, Frâncești, Măgura, Tătărani, Munteni, Cremenari, Bratia Deal, Bratia Vale, Cocorul, Galicea, Ostroveni și Marcea, personalul de specialitate din cadrul DSVSA Vâlcea, va efectua un recensământ al tuturor exploatațiilor porcine și va desfășura activități specifice de informare a populației.
În spiritul transparenței și a corectei informări a populației, Instituția Prefectului Județului Vâlcea, va prezenta cu celeritate, orice alte modificări ori măsurile dispuse, cât și activitățile puse în practică de către instituțiile cu rol în combaterea fenomenului.
Prefectura Valcea