- Vești bune care privesc stadiul a două investiții importante din Râmnic au fost aduse de primarul Mircia Gutău în cadrul unei conferințe de presă! Astfel, investiția privind bretelele de la pasajul „Tudor Vladimirescu” va fi terminată în luna noiembrie, cu patru luni mai DEVREME decât era prevăzut în contract, edilul-șef Gutău declarându-se mulțumit de ritmul impus de constructorul Ralunic. Pe latura de sud a pasajului a fost montată structura metalică a celei de-a doua bretele, iar pe latura de nord se lucrează intens la stâlpii de beton ce vor susține ruta rutieră de acces de pe/pe pasajul „Tudor Vladimirescu”. Despre cealaltă investiție – modernizarea „Arenelor Traian” – primarul Mircia Gutău a spus că este foarte posibil ca investiția să fie finalizată în luna septembrie acest an și aici fiind mulțumit de activitatea desfășurată de firma SC Electrovâlcea. La Arene, s-a terminat structura clădirii principale și s-au betonat tribunele, iar acum se lucrează la amenajarea interioarelor și a fațadelor imobilului.
- În atenția Agenției Naționale de Integritate: viceprimarul din comuna Bujoreni, Dumitru Octavian Trușcă (de la PRU), se află într-o flagrantă stare… de incompatibilitate. Este evident acest lucru dacă te uiți pe declarația de avere, în care sus-numitul menționează că este viceprimar în „tandem” cu funcția de angajat la Unicredit Bank, lucru interzis clar de lege. Din cele două „calități”, Dumitru Octavian Trușcă a încasat anul trecut suma totală de 350 milioane de lei vechi, la care se mai adaugă 117 milioane de lei vechi câștigați din… pariuri sportive la Unibet. Averea PRU-istului Dumitru Octavian Trușcă mai cuprinde trei terenuri și o casă de locuit de 200 mp în Bujoreni (sat Gura Văii) și trei autoturisme.
- Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis închirierea spaţiilor de locuit din incinta internatului Liceului Tehnologic Ferdinand I persoanelor cu o situaţie socială şi materială deosebită, cu respectarea următoarelor criterii de acces: nu deţin în proprietate împreună cu familia o locuinţă pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea; nu sunt beneficiarii unei alte locuinţe sau spaţiu locativ cu chirie în municipiul Râmnicu Vâlcea; au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Râmnicu Vâlcea; realizează venituri; nu înregistrează debite la bugetul local. Chiria pentru spaţiile de locuit situate în incinta internatului Liceului Tehnologic Ferdinand I va fi de 2,94 lei/mp/lună.