Primarul din Lădeşti cere sprijinul Consiliului Județean pentru asfaltarea porțiunii de 800 de metri din DJ 676B, spre Glăvile

0
69

 

Încă de anul trecut, primarul din comuna Lădeşti, Ion Lixandru, a asfaltat porțiuni de drumuri în satele Găgeni și Lădești, cu fonduri proprii, iar pentru acest an, primarul Ion Lixandru caută soluții de finanțare pentru restul de drumuri: „Este foarte important pentru oameni să aibă drumurile asfaltate. Mai avem circa 10 km de asfaltat și am termina toate capetele rămase neasfaltate. De asemenea, așteptăm și Consiliul Județean să asfalteze porțiunea de 800 de metri din DJ 676B, spre comuna Glăvile, astfel oamenii vor circula în condiții bune”. De aproape doi ani, primarul Ion Lixandru aşteaptă răspuns de la CNI privind alocarea banilor pentru reabilitarea Căminului Cultural din localitate. În luna august 2017, primarul Ion Lixandru a scos la licitaţie documentaţia tehnică necesară realizarii investiţiei, având ca obiect „Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin Cultural, comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea”. Obiectul lucrării este o clădire demisol parter plus 2 etaje cu destinaţia de casa de cultură, situată în comuna Lădeşti. La sfârşitul anului trecut, drumul către biserica și cimitirul localităţii a fost asfaltat. Investiția a fost suportată din bugetul local al comunei, ca și cea din vară, când s-au asfaltat porțiuni de drumuri în satele Găgeni și Lădești. Tot primarul Ion Lixandru, a precizat că lucrările de construcție a podului care leagă satele Găgeni și Păsculești au fost finalizate, iar de această investiție care s-a realizat cu fonduri guvernamentale, beneficiază peste 50 de familii. În primăvara anului trecut, primarul comunei Lădeşti, Ion Lixandru, a precizat că mai multe persoane din localitate vor beneficia de o nouă investiție. Era vorba de construcția unui pod între satele Găgeni și Păsculești. Investiția s-a realizat cu bani guvernamentali. În anul 2017, primarul Ion Lixandru şi aparatul tehnic al primăriei au întocmit documentaţia aferentă proiectului construirii unui pod peste pârâul Găgeni pe DC 90 km 0+530, sat Găgeni (în valoare de 74.000 euro) ce este finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Primarul comunei Lădeşti a spus că prioritatea numărul unu pentru acest mandat este demararea lucrărilor de asfaltare a celor 10 km de drumuri rămași nemodernizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.