Vești bune care privesc stadiul a două investiții importante din Râmnic au fost aduse de primarul Mircia Gutău în cadrul unei conferințe de presă! Astfel, investiția privind bretelele de la pasajul „Tudor Vladimirescu” va fi terminată în luna noiembrie, cu patru luni mai DEVREME decât era prevăzut în contract, edilul-șef Gutău declarându-se mulțumit de ritmul impus de constructorul Ralunic. Pe latura de sud a pasajului a fost montată structura metalică a celei de-a doua bretele, iar pe latura de nord se lucrează intens la stâlpii de beton ce vor susține ruta rutieră de acces de pe/pe pasajul „Tudor Vladimirescu”. Despre cealaltă investiție – modernizarea „Arenelor Traian” – primarul Mircia Gutău a spus că este foarte posibil ca investiția să fie finalizată în luna septembrie acest an și aici fiind mulțumit de activitatea desfășurată de firma SC Electrovâlcea. La Arene, s-a terminat structura clădirii principale și s-au betonat tribunele, iar acum se lucrează la amenajarea interioarelor și a fațadelor imobilului.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...