Eugen Neata: S-a terminat cu normele de amenzi prin folosirea masinilor de politie neinscriptionate

0
85

“Norme de amenzi” prin folosirea aparatelor radar, fixe sau mobile, instalate pe autovehicule fără însemnele poliției rutiere, INTERZISE!

„De-alungul timpului am vorbit și am ridicat problema excesului abuziv de putere pe care instituțiile statului îl exercită asupra oamenilor și despre faptul că acestea s-au îndepărtat de cetățeni, de problemele reale cu care ei se confruntă.

Alături de colegii mei parlamentari am reușit prin inițiativele legislative propuse să stopăm o parte din abuzuri și vom continua înlăturarea acestora.

Una dintre problemele ridicate de societatea civilă a fost cu privire la modul de aplicare a legii privind circulația pe drumurile publice.

Problema ridicată cel mai des se referă la faptul că polițiștii rutieri se concentrează cu precădere pentru a colecta așa numitele “norme de amenzi” prin folosirea aparatelor radar, fixe sau mobile, instalate pe autovehicule fără însemnele poliției rutiere, în zone unde lipsesc indicatoarele sau marcajele rutiere, fără risc rutier, ascunși în diverse locuri, pândind practic greșeala cetățenilor. Toate acestea în detrimentul acțiunilor cu adevărat importante, cele de prevenție a producerii evenimentelor rutiere nedorite.

Pentru a rezolva această situație a fost inițiat proiectul legislativ Pl-x 112/2018 care are ca scop principal corectare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice astfel încât aceasta să își atingă scopul său inițial real -prevenirea accidentelor rutiere și dobândirea unui comportament responsabil al conducătorilor auto.

Proiectul a fost votat astăzi, în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională) și are ca obiect de reglementare modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul instituirii unor dispoziţii referitoare la obligativitatea purtării uniformei de către poliţiştii rutieri şi de frontieră, constatarea contravenţiilor numai cu mijloace tehnice certificate, instalarea dispozitivelor destinate măsurării vitezei numai pe autovehicule ce poartă însemne distinctive, precum şi sancţionarea cu nulitate absolută a procesului verbal de constatare a contavenţiei, care nu respectă forma şi conţinutul stabilite prin regulament.

Prin inițiativele legislative depuse și prin tot ceea ce face Partidul Social Democrat demonstrează că își respectă promisiunile făcute în campania electorală, că are preocupări pozitive, preocupări pentru crearea unui cadru legal care să conducă la deschidere față de cetățean, creștere economică și bunăstare în rândul românilor!” – a declarat Eugen Neata, deputat PSD de Valcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.