Constantin Radulescu: RMN-ul Spitalului Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea este, de azi, funcţional

0
82

Astăzi, 23 mai 2019, în prezenţa Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a vicepreşedintelui Adrian Buşu şi a celor doi viceprimari ai Râmnicului, Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, dar şi a conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea, specialişti din cadrul unităţii sanitare au pus în fucţiune aparatul de rezonanţă magnetico-nucleară (RMN) achiziţionat de Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Începând de luni, aparatura va intra în teste, care vor dura două sau trei săptămâni, după care va deveni funcţională pentru toţi cei care vor să beneficieze de investigaţii imagistice, în scopul diagnosticării unor afecţiuni.

“Sunt foarte bucuros că am reuşit să ne ţinem de promisiune şi că, de astăzi, RMN-ul Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea este funcţional. În scurt timp, vâlcenii care au nevoie de aceste investigaţii medicale le pot face aici şi la costuri mai mici decât la orice clinică privată care oferă astfel de servicii, iar pentru acest lucru le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv. Mă bazez pe ei şi în continuare, fiindcă dotarea cu aparatură medicală a unităţilor sanitare din întreg judeţul Vâlcea continuă. Ne-am propus să oferim vâlcenilor condiţii de nivel european în unităţile sanitare din judeţ şi lucrăm la realizarea acestui deziderat, bazându-ne pe sprijinul Ministerului Sănătăţii, care finanţează tehnica medicală, al Primarului Mircia Gutău, care va amenaja spaţiile din curtea Spitalului, dar şi al cadrelor medicale care îşi desfăşoară activitatea aici.
Cu Voia Lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor, într-un viitor apropiat, vâlcenii vor avea în spitalele noastre condiţiile oferite de clinicile de top”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.