Ramada Râmnicu Vâlcea, o investiţie la standarde internationale de 10 milioane euro pe piaţa hotelieră

0
86

Noul complex hotelier Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea, care s-a ridicat pe scheletul fostului hotel Alutus din centrul oraşului, a avut în această primăvară inaugurarea oficială. Proprietarii, familia Tudor, mai au proiecte de dezvoltare hotelieră în Mamaia și Băile Olăneşti, iar pentru cea mai nouă investiţie bugetul a ajuns la peste 10 milioane euro, luând în calcul alegerea brandului şi renovarea ce s-a întins pe o perioadă de doi ani.

Hotelul Alutus, actual Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea, a fost icoana oraşului de pe malul Oltului şi a cunoscut zile de glorie la vremea lui. Situat în centru şi fiind recunoscut pe piaţa locală, acesta a avut toate atuurile de luat în calcul pentru a deveni un hotel cu standarde internaţionale. Au urmat doi ani de renovare şi de muncă asiduă pentru a elimina cât mai multe dintre dificultăţile apărute.

„Sunt încrezător în ascensiunea rapidă a hotelului pe piaţă, deja avem foarte multe grupuri şi evenimente rezervate anul acesta şi în 2020. Locaţia poate deveni unul dintre cele mai productive hoteluri Ramada din ţară şi nu văd nicio dificultate în calea succesului dacă păstrăm echipa tânără pe care o avem și care este condusă de colegul meu, Andrei Teodorini – deputy general manager“, spune Octavian Moldovan – CEO Hospitality Group Mamaia – Olăneşti – Vâlcea, care a preluat şi funcţia de director general al hotelului Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea.

Tehnologie și design

Hotelul este în întregime clasificat la 4 stele, totalizând 108 camere Single Queen, Double Queen, Twin şi Double King şi cinci apartamente situate la ultimul etaj. Toate camerele sunt tip Smart Room, ceea ce înseamnă că se poate comanda aproape orice numai la atingerea unei tablete, o tehnologie de ultimă generație folosită în România, modulul de comandă fiind unul extrem de prietenos.

Proiectarea, conceptul şi designul aparţin echipei Andustudio, iar furniturile şi finisajele au fost furnizate de către Arthitek Boutique, ambele din Sibiu. Atitudinea este una urban-chic, combinând materiale nobile (lemn exotic, metal în finisaj elevat, piele moale şi piatră nobilă-onix), îmbinate într-o compoziţie de forme curate, aproape minimaliste. Paleta de culori aleasă a fost brun-gri-bej, cu nuanţe prăfoase, în general contrastate de vârfuri tonale şi cromatice de negru şi galben-auriu.

Chiar dacă este localizat central, hotelul nu are de suferit la capitolul parcare, acesta dispunând de 20 locuri chiar în față şi încă 80 la nici 100 de metri de locaţie, situate într-o parcare proprie, cu barieră. În ceea ce privește oferta hotelului de întreținere și relaxare, hotelul pune la dispoziţia clienţilor un club de fitness echipat minimalist, cu un design modern.
Ramada-sala-conferinte

Facilităţi de 4 stele

Centrul de evenimente Ramada Events a fost construit în întregime în spatele hotelului şi este legat de acesta prin două intrări, din recepţie şi de la etajul doi, având însă şi o intrare separată. Astfel, pot avea loc evenimente simultan, folosindu-se intrări diferite. Centrul dispune de una dintre cele mai mari săli de eveniment din oraş (Magnum Ballroom), cu peste şase metri înălţime şi 800 de metri pătraţi, fără coloane, fiind astfel posibilă organizarea unor evenimente de peste 1.000 de persoane. La etajul centrului de conferinţe se află cea de-a doua sală mare, Aria Ballroom, unde se pot organiza evenimente de peste 300 persoane, şi o sală de şedinţe, Boardroom. Foyerul generos este potrivit pentru pauzele de cafea, socializare şi cocktailuri. La ambele etaje există terase mari, spaţiile fiind astfel potrivite, atât pentru evenimente corporate, cât şi sociale. Cele două săli de bal sunt dotate cu lumini inteligente, tavane tip Barrisol ce îşi schimbă culoarea, ecrane mari LED şi instalaţie proprie de climatizare. Designul este unul contrastant, de la scafe cu umbre colorate la leduri de ultimă generaţie şi candelabre moderne.

Sago Urban Cuisine este restaurantul de 130 locuri, cu terasă, cu care Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea se mândreşte. Eclectic şi versatil prin alăturarea de materiale şi texturi în contraste puternice, restaurantul invită la socializare. În interior nu există separeuri, totul este la vedere, inclusiv gătitul, fiind vizibilă atenţia acordată detaliilor, mai ales a celor de lumină, care aduc inedit şi spectacol într-un cadru ce-şi păstrează decența şi intimitatea. Meniul este marca Daniel Zinke & Team, cu influenţe fusion urbane, pe care oaspeţii sunt aşteptaţi să le descopere.

Ramada-restaurant

Un target mixt

Hotelul se adresează în principal clienților de business, oraşul dezvoltându-se frumos în ultimii ani și devenind atractiv pentru investitori. Având în vedere centrul de evenimente şi sălile mari, CEO-ul Octavian Moldovan este convins că hotelul va avea succes incontestabil pe piaţa MICE, de evenimente și expoziții, existând deja cereri de grup care s-au concretizat. Mai mult, în câteva săptămâni este aşteptat chiar punctul de sold-out pentru anul în curs, cu pachete de cazare şi eveniment.

Pe de altă parte, nici turismul de weekend nu este de neglijat, mai ales că distanţele către multe puncte de atracţie din zonă sunt mici. Astfel, ținta locaţiei, pentru primul an, este către un „mix de clienţi“, echipa de vânzări fiind receptivă la pieţe potenţiale.

Serviciile oferite sunt acoperite de cei 50 de angajaţi, cu speranţa că echipa se va mări la 70 de persoane, numărul optim de angajați necesari pentru operarea hotelului. „Eu zic că stăm foarte bine pentru început, având în vedere criza forţei de muncă. Sunt convins că în două luni vom atrage maximul de care avem nevoie, chiar de la nivel local. Deocamdată sunt mulţumit de echipa pe care o am şi de ambiţia coechipierilor de a demonstra că sunt buni în ceea ce fac. Pentru mine contează mai puţin calificarea şi experienţa, dorinţa de a acumula cunoştinţe, respectul şi corectitudinea fiind mult mai importante. Restul se învaţă“, precizează Octavian Moldovan.

Hotelul Ramada by Wyndham s-a alăturat celorlalte două hoteluri renovate în ultimii doi ani de către Hospitality Group Mamaia – Olăneşti – Vâlcea (Hotel Riviera din staţiunea Mamaia şi Hotel Olăneşti din Băile Olăneşti). „Mai avem în proiect un hotel de peste 300 camere, de 4 sau 5 stele, pentru care încă mă gândesc la un partener de brand şi la concept. Sper ca investiţiile să nu se oprească aici şi să reuşim multe proiecte de succes împreună, cu aceeaşi echipă tânără cu care am deschis Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea“, conchide CEO-ul grupului, Octavian Moldovan.

Sursa: https://www.trendshrb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.