MIrcia Gutau: A fost inaugurat locul de joacă modernizat din Parcul Mircea cel Bătrân

0
82

 

Copii din Râmnic au primit un cadou deosebit în ajunul sărbătorii de Paşti prin inaugurarea miercuri, 24 aprilie, a lucrărilor de modernizare a locului de joacă din Parcul Mircea cel Bătrân. Investiţia a constat în montarea de straturi succesive de ancorare în paviment şi de granule de cauciuc, inclusiv formarea unor zone distincte cromatic, reparaţii la echipamentele de joacă păstrate şi montarea altora noi, modernizarea sistemului de iluminat public, amplasarea de elemente de mobilier urban etc. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău, prezent la eveniment alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a apreciat calitatea lucrărilor efectuate şi a anunţat că în zona Parcului Mircea cel Bătrân urmează să fie amplasat un grup sanitar public modern, după modelul celui de pe bd. Dem Rădulescu, o structură foarte necesară atât copiilor şi părinţilor care îşi petrec timpul la locul de joacă din parc, cât şi pensionarilor care se întrec frecvent aici în partide de şah şi table. Un alt loc de joacă modernizat urmează să fie finalizat în curând în vecinătatea Şcolii Gimanziale ”Anton Pann” din Ostroveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.