Numită Mânăstirea Alina –Maria (cunoscută și sub denumirea de Schitul Romanu), acest locaș sfânt a fost ridicat între anii 2011 – 2014, la 1.700 m altitudine, pe platoul montan de la Romanii de Sus, unde, pe timpul iernii, stratul de zăpadă poate atinge chiar şi doi metri. Se află la la circa 20 km distanţă de oraşul Horezu, și este ctitoria omului de afaceri Dumitru Creştin. Numele mănăstirii a fost dat în amintirea fiicei ctitorului, Alina-Maria, care a sfârşit tragic în anul 2011. Biserica poartă hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântul Proroc Ilie. (varfulromani.ro)