- În timp ce președintele PNL Vâlcea, deputatul Buican, era „preocupat” să ofere flori doamnelor și domnișoarelor prezente la chermeza Organizației Femeilor Liberale, de 1 martie, la restaurantul Zăvoi, mai mulți consilieri județeni liberali își „făceau de cap” și au votat conform conștiinței. Așa s-a întâmplat și la ședința ordinară a Consiliului Județean, când consilierul Gică Păsat (fost președinte de tristă amintire din perioada 2014-2016) a propus un amendament la alocările de fonduri, dar nu a strâns decât 9 voturi din cei 32 de consilieri județeni prezenți. La fel s-a întâmplat și la dezbaterile de la proiectul de hotărâre privind ștatul de funcții pentru operarea obiectivului de investiții „Mirajul Oltului extinderea infrastructurii turistice de agrement a stațiunii Călimănești-Căciulata”, când consilierii liberali Sami Vîlcu, Gheorghe Folea, dar și alții, au votat contrar indicațiilor președintelui „de carton” Cristian Buican….
- Fostul șef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, continuă să fie victima abuzurilor din justiție, în special al binomului SRI-DNA, deși se află în închisoare de… peste 2 ani și jumătate și nici o instanță din România nu a anulat sentințele aberante de condamnare. Nu spunem că Gicu Deaconeasa a fost „ușă de biserică”, dar se vede și din cer nedreptățile la care a fost supus acesta, prin dosarele pre-fabricate de DNA, asta în timp ce de inși de teapa lui Bogdan Tudor (președintele fantomaticei Federaţii a Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România) nu se atinge nici un procuror DNA. Îl sfătuim pe Gicu Deaconeasa să își caute dreptatea la CEDO, mai ales că, recent, Curtea de Apel București a confirmat oficial ca ex-șeful Poliției Rutiere, Lucian Diniță, și Gheorghe Deaconeasa au fost victimele unei înscenări puse la cale de DNA și SRI, drept urmare fiind achitați!
- Consiliul Judeţean Vâlcea organizează din nou concurs de proiecte de management pentru Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea. Calendarul concursului este următorul: 12 martie 2019 – notarea proiectelor de management de către comisia de concurs; 13 martie 2019 – aducerea la cunoştinţa candidaţilor, în scris, prin e-mail, a mediei pe care au obţinut-o în prima etapă a concursului, precum şi la cunoştinţă publică prin afişare la sediul autorităţii şi al instituţiei, precum şi pe pagina de internet a instituţiei publice de cultură şi autorităţii; 18 martie 2019, ora 16:00 – termenul-limită pentru depunerea contestaţiilor în prima etapă a concursului; 19 – 21 martie 2019 – soluţionarea contestaţiilor din prima etapă a concursului, etc.