În urma unui control al Curții de Conturi realizat anul trecut, s-a identficat faptul că, în anul 2017, la obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în orașul Brezoi, județul Vâlcea” au fost confirmate de dirigintele de șantier, facturate și acceptate la plată lucrări neexecutate, în valoare de 14 mii lei. La lucrarea de investiții „Amenajare curte interioară și împrejmuire teren Spitalul Brezoi, județul Vâlcea”, au fost efectuate plăți în anul 2016 din bugetul local pentru lucrări neexecutate, acceptate la plată de către dirigintele de șantier, facturate și achitate. S-au efectuat plăți de dobânzi penalizatoare peste nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în perioada 2008-2015, aferente contractului de prestări servicii WEB și pentru Serviciul Avansat de Administrare a Documentelor (SAAD), încheiat de Primăria Brezoi cu o societate comercială. Nu s-au respectat prevederilor legale privind efectuarea inventarierii, respectiv: imobilizările în curs de execuție nu au fost inventariate pe stadii de execuție; nu au fost supuse verificării și confirmării creanțele față de terți pe baza extraselor soldurilor debitoare ale conturilor de creanțe bugetare care dețin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi potrivit „Extrasului de cont” (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise.
La nivelul ordonatorului terțiar de credite Liceul Gheorghe Surdu, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii nu s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale. Nu a fost efectuată reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, entitatea având în patrimoniu la 31.12.2017 active fixe corporale de natura clădirilor și construcțiilor, pentru care valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă, potrivit legii. Nu au fost emise acte administrative privind darea în administrare și nu au fost predate pe bază de protocol de predare primire bunurile din domeniul public al orașului (terenuri și clădiri), puse la dispoziția Liceului „Gheorghe Surdu” pentru desfășurarea procesului de învățământ. Neconducerea evidenței contabile conform principiilor contabilității pe bază de angajamente în cazul veniturilor din concesiuni și închirieri, prin înregistrarea cu ajutorul contului 411 – „Clienți”, acestea fiind reflectate în contul de creanțe ale bugetului local (464), contrar prevederilor contabile aplicabile. Primăria Brezoi nu a întocmit documentele justificative și nu a procedat la valorificarea procesului verbal de casare de la finele anului 2017, a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, în urma inventarierii patrimoniului public și privat al entității.
La nivelul ordonatorului terțiar de credite Liceul Gheorghe Surdu, s-a efectuat înregistrarea eronată în evidența contabilă a unor bunuri aparținând entității, respectiv: înregistrarea eronată în contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” a unor licențe/lecții primite în administrare cu titlu gratuit, evidențiate în lista de inventar întocmită cu ocazia operațiunii de inventariere a patrimoniului la data de 31.12.2017. Primăria nu evidențiat în conturi speciale a garanțiilor de bună execuție constituite prin virare în conturi de disponibil sau prin încheierea de polițe de asigurări. La nivelul ordonatorului terțiar de credite Liceul Gheorghe Surdu nu au fost înregistrate în evidența extracontabilă, bunurile din domeniul public al Primăriei Brezoi, primite în administrare. Obligațiile de plată ale unor debitori aflați în stări speciale (insolvență, faliment) nu au fost reflectate în situațiile financiare întocmite la sfârșitul anilor 2016 și 2017 în conformitate cu prevederile legale în vigoare. La nivelul Primăriei Brezoi nu au fost stabiliți indicatorii de performanță pentru activitățile desfășurate în entitate în vederea monitorizării eficacității și atingerii obiectivelor. Nerespectarea modului de aplicare a facilităților fiscale, respectiv scăderea din evidența fiscală în cursul anului 2017 a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice pentru alte obligații decât cele fiscale: venituri din concesiuni și închirieri. Primăria nu a stabilit, încasat și urmărit impozitul pe terenul extravilan pentru suprafețele de fond forestier aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice, pentru care este reglementat procesul de producție lemnoasă. Neaplicarea măsurilor de executare silită, conform prevederilor legale și normelor de aplicare ale acestora, pentru obligații de plată restante. Neoperarea în evidența pe plătitor (evidența separată) și neînregistrarea în evidența contabilă în conturile extra-bilanțiere corespunzătoare a creanțelor bugetului local asupra contribuabililor pentru care s-a constatat starea de insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile.
Peste 15 măsuri dispuse și recomandări formulate de Camera de Conturi la Primăria Brezoi
Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi la Primăria Brezoi: înregistrarea în evidența tehnic-operativă, potrivit legii, a obligațiilor care provin din contractele de concesiune și închiriere și emiterea facturilor, organizarea și conducerea analitică a contabilității creanțelor clienți din contractele de concesiune și închiriere încheiate; supunerea spre aprobare Consiliului Local Brezoi, a propunerilor de casare, finalizarea procesului de casare a obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe și înregistrarea în contabilitate a bunurilor rezultate din dezmembrare, unde este cazul; examinarea stării de fapt, obținerea şi utilizarea tuturor informațiilor și documentelor necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabililor care se află în stări speciale (insolvență, faliment, reorganizare) și operarea în evidența pe plătitor; monitorizarea și evaluarea performanțelor activităților desfășurate de entitate prin stabilirea indicatorilor de performanță pentru obiectivele prevăzute și întocmirea rapoartelor anuale de performanță potrivit prevederilor legale în vigoare; emiterea actelor administrativ-fiscale (decizii de impunere) pentru efectuarea corecțiilor de erori materiale în evidența pe plătitor, respectiv borderouri de debitare aferente sumelor reprezentând majorări scăzute fără respectarea prevederilor legale (comunicarea către contribuabili a actelor administrativ-fiscale emise și luarea măsurilor în vederea încasării obligațiilor accesorii în termenul legal de prescripție); notificarea persoanei juridice deținătoare de fond forestier în vederea declarării corecte a suprafețelor de fond forestier de pe raza Orașului Brezoi și corectarea înregistrărilor din Registrul de Rol Agricol de la nivelul acestei localități (identificarea tuturor contribuabililor persoane fizice și juridice care au în proprietate suprafețe de fond forestier pentru care este reglementat procesul de producție a masei lemnoase, potrivit legii, stabilirea, evidențierea și încasarea taxei pe teren datorate); continuarea procedurilor de executare silită potrivit Codului de procedură fiscală, pentru asigurarea stingerii obligațiilor de plată restante în termenul de prescripție și pentru realizarea veniturilor bugetului local în cuantumul stabilit (analizarea stării de insolvabilitate a debitorilor care îndeplinesc condițiile legale, întocmirea proceselor verbale de insolvabilitate, scoaterea acestora din evidența curentă); stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale entității, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare şi a performanței entității pentru exercițiul financiar al anului 2018 (verificarea și confirmarea creanțelor față de terți pe baza extraselor soldurilor debitoare ale conturilor de creanțe care dețin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi la data de 31.12.2018, potrivit „Extrasului de cont” (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise); respectarea în totalitate a prevederilor legale privind inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii pentru anul 2018, precum şi înregistrarea rezultatelor inventarierii în evidența contabilă și extracontabilă, la aceeași dată; reevaluarea patrimoniului entității, precum și asigurarea înregistrării în contabilitate a rezultatelor, până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea, potrivit legii; finalizarea demersurilor pentru emiterea de acte administrative privind darea în administrarea unităților de învățământ arondate a bunurilor aparținând domeniului public al Unității Administrativ Teritoriale Orașul Brezoi, pentru desfășurarea activităților specifice învățământului preuniversitar de pe Orașului Brezoi. Identificarea tuturor activelor fixe şi a obiectelor de inventar din domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale Orașul Brezoi transmise în folosință și altor entități, pe baza documentelor întocmite în acest scop; efectuarea recepției la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în orașul Brezoi, judetul Vâlcea” (efectuarea plăților către diriginții de șantier numai în baza procesului verbal de recepție a serviciilor de supraveghere prestate, conform clauzelor contractelor încheiate, prestatorii fiind răspunzători de corectitudinea și aplicabilitatea serviciilor prestate); elaborarea, aprobarea și aplicarea unei proceduri operaționale de lucru legată de încheierea, semnarea și derularea contractelor în care entitatea este parte și în care sunt stabilite dobânzi penalizatoare, cu încadrarea în baremurile legale. Referitor la prejudiciul constatat cu ocazia misiunii de audit financiar, s-a dispus determinarea întregii întinderi a acestuia (stabilit de auditori, pentru eșantionul verificat, la suma de 13 mii lei reprezentând valoarea lucrărilor decontate dar neexecutate, la care se adaugă accesorii în valoare de 2 mii lei), stabilirea persoanelor răspunzătoare și luarea măsurilor de recuperare în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Abaterile pentru care nu s-au formulat recomandări, au fost remediate integral în timpul misiunii de audit.
(Petre Coman)