O profesoară de muzică de la Colegiul Național „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea s-a stins din viață la doar 43 de ani, după ce ar fi fost violată și agresată în timpul unui act sexual. Medicii și Poliția se contrazic între ei, spunând că este posibil ca femeia să fi murit din cauza unui edem pulmonar, nefiind vorba de vreo agresiune.
Potrivit gazetavalceana.ro, profesoara a fost găsită sâmbătă, 24 martie, în locuința sa din Râmnicu Vâlcea, de către o vecină, care a auzit gemete din casă. S-a gândit că ceva i s-a întâmplat, astfel că a mers să verifice. Când a ajuns, ușa apartamentului era descuiată.
Violată și penetrată cu diferite obiecte
Ultimele ore din viața profesoarei par a fi desprinse parcă dintr-un film de groază. Femeia a fost dusă cu salvarea de urgență la spital, unde a fost internată și intubată, având probleme respiratorii. De asemenea, fiind sângera în zona intimă, a fost văzută și de un medic ginecolog, care a dat verdictul: tânăra a fost violată cu bestialitate. Acesta a scris în documentele medicale concluzii cumplite, precum viol cu deflorare. Surse medicale spun că aceasta ar fi fost penetrată cu diferite obiecte, întrucât pereții vaginului și colul uterin erau tumefiați.
Deși medicii s-au luptat pentru a o ține pe femeie în viață, corpul acesteia a cedat. A murit în data de 25 martie.
Medicii se contrazic: viol sau edem pulmonar? Poliția pornește ancheta
Șeful de la Medicină Legală îl contrazice pe medicul ginecolog, afirmând că nu este luată în calcul ipoteza unui viol și a unei agresiuni. „Medicul ginecolog care a scris aşa ceva, să-şi asume. Colegul meu de la Medicină Legală nu a stabilit că a fost vorba de viol sau deflorare în documentele medicale. S-a mai întâmplat să se contrazică concluziile medicului specialist cu cele ale medicului legist. Eu vă spun că a murit dintr-un edem pulmonar cauzat de intoxicaţie. Asta am constatat noi la nivel macroscopic. Am colectat probe şi le-am trimis la un laborator din Bucureşti pentru a vedea şi din punct de vedere microscopic. Aşteptăm rezultatul de acolo care poate veni şi în două luni”, a declarat Ioan Neamu, șef Medicină Legală Râmnicu Vâlcea, în data de 26 martie.
Cu o zi înainte însă, Neamu a fost contactat de redactorii gazetavalceana.ro și a declarat că profesoara a murit din cauza edem pulmonar cauzat de o pneumonie netratată la timp. În 24 de ore, „pneumonia netratată” a fost înlocuită cu „intoxicaţia din surse externe” sau cu „intoxicaţie voluntară”.
Poliția vine și ea cu declarații contradictorii. Inițial, s-a spus că femeia ar fi avut „plămânii plini de lichid” și nu există urmă de agresiune. A doua zi se recunoștea că, totuși, profesoara avea răni pe fese, explicația fiind că a căzut și a lovit un borcan care s-a spart, fiind tăiată de cioburi. Femeia ar avea și multiple leziuni pe spate, însă nimeni nu vorbește despre ele. Poliţia a emis un comunicat în care susţine că moartea a fost nonviolentă, potrivit necropsiei întocmită de Medicina Legală şi că s-a deschis un dosar pentru ucidere din culpă, dar că ,,în prezent nu există suspiciuni”.
FOTO gazetavalceana.ro