Incendiu violent într-o pădure din Vâlcea. Focul a cuprins peste trei hectare de litieră

0
79

Un incendiu violent a izbucnit, vineri după-amiază, într-o zonă împădurită din comuna Malaia, în județul Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Aceştia au precizat că flăcările se manifestă pe o suprafaţă de peste trei hectare, iar în zonă intervin atât pompierii voluntari din localitate, ajutaţi de localnici, dar şi mai multe echipaje de pompieri militari, din cauza terenului accidentat, aceştia acţionând pentru stingerea focului cu mături şi sape.

„Incendiul a afectat o suprafaţă de 3 hectare, cu arderi violente, cuprinzând litiera din zona împădurită. Forţele de intervenţie au fost suplimentate de pompierii militari de la Detaşamentul din Râmnicu Vâlcea. Aceştia acţionează cu mijloace de primă intervenţie, terenul fiind foarte accidentat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Agerpres.

În apropiere se află şi o şcoală, însă pompierii au declarat că deocamdată nu există riscul ca flăcările să se extindă la clădire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.