Zeci de percheziții au loc în această dimineață în București și în 14 județe din țară. Intervențiile polițiștilor au loc la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
În această dimineață, poliţiştii din Mureş efectuează 68 de percheziții, în Bucureşti şi în 14 județe, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în județele Mureş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 –2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real.
Prejudiciu uriaș la bugetul de stat
De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale. Prin faptele lor, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei. Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.