Polițiștii din cadrul Secției numărul 3 de Poliție Rurală Sutești au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.
La data de 11 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Șușani, cu privire la faptul că fratele acesteia ar fi agresat-o fizic atât pe ea cât și pe concubinul acesteia.
În fapt, bărbatul de 32 de ani ar fi venit la locuința surorii sale, fiind sub influența alcoolului, a început să ii adreseze cuvinte jignitoare și amenințări, a agresat-o fizic atât pe ea cât și pe concubinul acesteia, iar cu un topor a distrus ușa locuinței.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, identificând pe bărbatul în cauză, care s-ar fi manifestat agresiv, fiind condus la sediul poliției.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere.
În urma probatoriului administrat s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar astăzi o sa fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, în vederea dispunerii în continuare de măsuri.