Primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a finalizat lucrările la noul pod din satul Izvoru Rece

0
72

 

Chiar dacă afară erau condiţii de iarnă, primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a finalizat, la finele anului trecut, lucrările la noul pod din satul Izvoru Rece: „Podul nou construit din satul Izvoru Rece a reprezentat o necesitate obiectivă. Înainte de Sărbători am reuşit să finalizăm podul din satul Izvorul Rece. În ciuda condiţiilor grele, constructorul şi-a îndeplinit sarcinile în aşa fel încât, de Crăciun, cetăţenii au putut să treacă pe acest pod. A fost o lucrare importantă, fiindcă de zeci de ani cetăţenii s-au chinuit trecând prin vadul râului spre case. Acum podul este finalizat, asfaltat, şi ne bucurăm că am realizat încă o lucrare importantă în comuna Stoileşti, în beneficiul oamenilor”, a declarat primarul din Stoileşti. În luna noiembrie anul trecut, primarul Florin Ionescu a continuat lucrările la canalizare în satul Ursana. În primăvara anului 2018, primarul Florin Ionescu a lucrat la extinderea iluminatului public în satul Izvorul Rece. „Asfaltăm de 7 ani şi am reuşit să modernizăm drumurile pe o lungime de 32 de kilometri. Asta înseamnă că doar 20% dintre drumuri sunt asfaltate. Când am preluat funcţia de primar în localitate nu era un metru de asfalt turnat de nici unul dintre primarii care au condus frâiele acestei comune. Din păcate, şi acum, dacă mergem prin comună găsim sate întregi unde nu este un metru de asfalt, iar pietruirea nu este o soluţie pe termen lung”, a mai declarat primarul din Stoileşti. În luna septembrie 2018, lucrările de asfaltare a drumului comunal DC 37 şi a Uliţei „Centru Magazin Urşi” au fost finalizate. În prezent, în localitate se lucrează la construcţia podurilor de interes local în satele Ghiobeşti şi Stăneşti, cu fonduri alocate prin PNDL 2. În cursul anului 2017, primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a demarat procedura de licitaţie pentru modernizarea drumului comunal DC 37 și Uliță Centru Magazin Urși, o investiţie de 1,1 milioane de euro finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale: „Fondurile guvernamentale sunt singura noastră şansă de finanţare. Localitatea este încadrată în categoria comunelor mari atât ca număr de populaţie cât şi ca întindere, având o reţea de drumuri comunale de peste 207 kilometri”. În luna mai 2018, s-a finalizat asfaltarea drumului comunal Bîrsoiu-Delureni pe o lungime de 5 kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.