Incepe înscrierea elevilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020

0
80

  Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea anunță începerea înscrierii elevilor în învățământul primar pentru anul școlar  2019-2020, prin afișarea circumscripțiilor școlare, a planului de școlarizare propus, respectiv al numărului de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ din județul Vâlcea. Conform, Ordinului MEN nr. 3181/18.02.2019 privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv, au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare, la unitatea de învățământ aflată în proximitate, sau la o altă unitate școlară.

           La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează în perioada 26 februarie-20 martie 2019, sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea, de către personalul de specialitate al CJRAE Vâlcea, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.

          Completarea și depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

          Prima etapă: 4 – 22 martie 2019

– de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00

– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.

29 martie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă;

         A doua etapă: 2 – 8 aprilie 2019

      Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.

11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă;

       Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii. Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului pre-completate, scurtând timpul de așteptare .

        Dosarul de înscriere va cuprinde:

·       Cerere-tip de înscriere

·       Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului

·       Copie şi original al certificatului de naştere al copilului

·       Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul).

·       Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

Inspector școlar general,               

                                                                                            Prof. Andra Bică     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.