BOMBA! Instanţa supremă anulează condamnarea lui Dan Şova în dosarul ‘CET Govora’. Procesul se va rejudeca

0
74

Instanţa supremă anulează condamnarea lui Dan Şova în dosarul ‘CET Govora’. Procesul se va rejudeca

Instanţa supremă a admis o contestaţie depusă de fostul senator Dan Şova şi a dispus anularea condamnării de 3 ani închisoare primite de acesta în dosarul ‘CET Govora’. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul să se rejudece pe data de 15 aprilie. Este primul mare dosar rejudecat din cauza deciziei CCR privind nelegalitatea completurilor de 5.

Dan Sova DNA INQUAMPHOTOS Octav Ganea 03.12
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Anulează toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 526/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

 

Pe 20 iunie, Dan Şova a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul ‘CET Govora’, el având de plătit şi 100.000 euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

În cazul lui Şova, completul de cinci judecători a menţinut condamnarea dată de instanţa de fond.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.