Tentativă de jaf ca-n filme, la Râmnicu Vâlcea. Doi tineri au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să coboare în apartamente, de pe un bloc, cu ajutorul unor frânghii.
Fapta s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 3:00, în cartierul 1 Mai din Râmnicu Vâlcea. Bărbaţii, de 34, respectiv 38 de ani, au spart uşa de intrare într-un bloc şi au urcat pe acoperiş, spun agenţii. Doar că toate manevrele au fost surprinse de un locatar care a alertat imediat autorităţile.
Poliţiştii au ajuns în scurt timp la faţa locului şi i-au surprins pe ce doi indivizi în plină acţiune. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distugere.