Sparle si soparle, 28.01.2019

0
343
  • În cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune, comunistul Constantin Rotaru, preşedintele PSR, l-a atacat pe reprezentantul sindicaliştilor din Oltchim, Ionel Vâncea, despre care a spus că nu a protestat faţă de disponibilizările de personal şi că „s-a dat” cu noul patronat de la Combinatul Chimic. În replică, Ionel Vâncea, vicepreşedintele Cartel Alfa – Filiala Vâlcea, a declarat în exclusivitate pentru ziarul nostru: „Am fost alături de noii patroni ai Oltchim pentru că aceasta a fosta singura şansă pentru societate, deoarece dacă nu se privatiza cu Chimcomplex, combinatul chimic de la Vâlcea intra în faliment în cel mai scurt timp. Mai bine spus, exista riscul major ca toţi salariaţii de la Oltchim să fie trimişi acasă, dacă nu se privatiza. În plus, cei 430 de muncitori care au fost concediaţi au primit salarii compensatorii şi alte beneficii, deci nu se poate spune că nu am făcut tot posibilul pentru salvarea Oltchim”.

 

  • Zilele trecute, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a eliberat autorizaţia de construire nr. 53/2019 pentru obiectivul „Reabilitare Casa Olănescu”, ceea ce înseamnă că în primăvară vor începe propriu-zis lucrările de consolidare şi restaurare a imobilului, după organizarea licitaţiei pentru stabilirea firmei constructoare. În urmă cu 6 luni, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Casa Olănescu” la valoarea totală de 1,23 milioane de euro. Imobilul „Casa Olănescu” este un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, înscris în lista monumentelor istorice, datare din secolul XVIII.

 

  • În calitate de unic acţionar al CET Govora, Consiliul Judeţean va aproba peste câteva zile majorarea indemnizaţiei administratorului special al societăţii, Dinu Constantinescu, la suma… de 3.600 euro, adică echivalentul salariului unui vicepreşedinte al consiliului judeţean. Potrivit prevederilor Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, coroborate cu cele din Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut în ţară garantat în plată şi ale Dispoziţiei nr. 667/18 decembrie 2018, începând cu data de 1 ianuarie 2019 indemnizaţia lunară brută a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Vâlcea este în sumă de 166 milioane de lei vechi fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.