- Tranzactii dubioase de terenuri aprobate anul trecut de primarul Robert Schell, cu complicitatea consilierilor locali liberali din Brezoi. Astfel, numai firma SC Rod-Lil SRL a primit dreptul de folosinţă pe 49 de ani a unui teren de 243 mp şi a mai primit cadou un alt teren de peste 1500 mp din domeniul privat al oraşului Brezoi. În cazul ultimului imobil, Consiliul Local a aprobat vânzarea directă către SC Rod-Lil SRL a terenului în suprafaţă de 1503 mp aparţinând domeniului privat, situat în oraşul Brezoi, str. Mesteacănului nr. 2, ca urmare a exercitării a dreptului său de preemţiune. A fost confirmat preţul vânzării constând în suma în lei echivalentă la data plăţii cu valoarea de 12.630 euro, preţ care a fost aprobat prin HCL nr. 46 din 26.07.2018, dar a mai fost împuternicit primarul Robert Schell pentru… a semna contractul de vânzare-cumpărare care are drept obiect terenul. Dar staţi aşa: concesiunile dubioase nu se opresc aici, pentru că şi Florin Ioan Barb a primit un teren de 690 mp pe 49 de ani situat pe strada Arţarului nr. 10….
- Pentru a eficientiza activitatea şi a asigura un randament ridicat, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea lucrează în prezent la o nouă organigramă, ce va fi supusă aprobării Consiliului Judeţean la sfârşitul acestei luni. Principala modificare se referă la eliminarea din schemă a celor două posturi de directori adjuncţi şi crearea a 4 funcţii de adjuncţi cu atribuţii clare şi domenii mai bine definite în cadrul DGASPC Vâlcea, posturi care să fie scoase la concurs cât mai rapid de către ANFP.
- Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea anunță faptul că programul normal de lucru va fi prelungit pentru tot personalul din cadrul instituției în perioada 14-17 ianuarie 2019. Astfel, la nivelul Instituției Prefectului, al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, cât şi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, programul normal de lucru va fi prelungit cu câte două ore în intervalul orar 16:30-18:30. Măsura vine ca urmare a prevederilor HG nr. 983/2018, prin care au fost stabilite ca zile libere 24 şi 31 decembrie 2018.