SCM Râmnicu Vâlcea a ajuns la 11 victorii în Liga Națională după un meci greu cu CSM Slatina

0
70

 

La data de 13 ianuarie, SCM Rm. Vâlcea, echipa lui Florin Pera, a învins la Slatina cu 29-26, dar liderul Ligii Florilor a trebuit să se întrebuinţeze serios. SCM Rm. Vâlcea continuă parcursul fără greşeală în prima ligă, echipa olteană trecându-şi în cont a 11-a victorie consecutivă. A fost un succes conturat greu însă, la Slatina, echipa Victorinei Bora punându-le mari probleme oaspetelor. Vâlcea a condus în permanenţă, dar nu a avut puterea să se desprindă decisiv, pentru a scăpa de emoţii. A avut 13-9 în prima parte, dar imediat Slatina a revenit, şi la pauză au mai rămas doar două lungimi avans: 13-11. Partea a doua a fost şi mai echilibrată, Slatina egalând la 15 şi apoi ţinându-se scai de vâlcence. Totul s-a decis în ultimele 10 minute. La 23-24, Vâlcea a înscris de trei ori consecutiv şi s-a distanţat la patru goluri. Tânara Diana Ciucă a contribuind din plin la acest avantaj, goal-keeperul apărând în acest interval două aruncări de la 7 metri. Joc excelent şi pentru pivotul Marija Petrovici, dar şi pentru centrul Andreea Pricopi, care ţin Vâlcea în postura de lider neînvins în prima ligă. De la dispariţia HCM Baia Mare, maramureşencele nu mai urcaseră pe podiumul Ligii Naţionale. Au făcut-o acum, după etapa a 12-a, când echipa lui Costică Buceschi a învins pe teren propriu cu 23-21 pe HC Zalău. Echipa lui Tadici a condus multă vreme pe tabelă, dar pe final a cedat teren. Joc excelent pentru Maria Constantinescu, interul stânga de la oaspete, cu 11 goluri. De la gazde au ieşit în evidenţă trioul „stranierelor”: Rysankova (7 goluri), Lisewska (5) şi Şteriova (5).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.