Primarul Lucian Antonie are în vedere construirea unei pieţe agroalimentare moderne în Tetoiu

0
76

 

În cursul acestui an, primarul comunei Tetoiu, Lucian Antonie, va demara construirea unei pieţe agroalimentare moderne în localitate în sumă de peste 250.000 de euro: „Va prinde astfel contur prima piaţă modernă aflată într-o zonă rurală. Această piaţă comunală va fi o investiţie care se va amenaja în intersecţia de la intrarea în localitate. Iniţial, proiectul era depus la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării. Pentru început, voi duce în zonă reţeaua de apă şi canalizare”. În luna noiembrie 2018, din bugetul local al comunei Tetoiu, în urma rectificării bugetare, primarul Lucian Antonie a alocat suma de peste 11.000 de euro pentru pietruirea drumurilor comunale din toate satele. Acțiunea de balastare a drumurilor a început încă din octombrie, după ce investiția a fost pusă pe SEAP și s-au semnat contractele de execuție. Primarul comunei Tetoiu, Lucian Antonie, anunţă că au fost elaborate studiile de fezabilitate la proiectele de canalizare şi la extinderea sistemului de alimentare cu apă în mai multe sate, proiecte finanţate prin PNDL. În luna iunie 2018, Consiliul Local al comunei Tetoiu a aprobat alocarea sumei totale de 16.500 lei pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare termică prin anvelopare și refacere finisaje exterioare la Școala gimnazială Țepești (local nou), în comuna Tetoiu, județul Vâlcea”. În vara anului trecut, primarul Lucian Antonie a organizat un eveniment special pentru 10 cupluri din localitate care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie. La propunerea primarului Lucian Antonie, Consiliul Local a aprobat în luna aprilie acordarea unui stimulent financiar de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut ai cărui părinţi au domiciliul în comuna vâlceană Tetoiu. Lucian Antonie, primarul comunei Tetoiu, are 5 proiecte finanțate de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Prin intermediul finanţării venite prin programul PNDL 2, primarul comunei Tetoiu va extinde sistemul de canalizare și va construi o stație de epurare a apelor uzate în toate satele din comuna Tetoiu, o investiţie estimată la suma de peste 8,15 milioane de lei. Alte proiecte ce vor fi derulate în Tetoiu cu finanţare guvernamentală sunt: „Realizare grup sanitar la unitatea de învățământ Grădinița cu program normal Nenciulești (fosta Școală cu clasele I-IV Nenciulești), comuna Tetoiu, județul Vâlcea”, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.