Ticăloşii portocalii fără glorie, vor să revină!
Am urmărit în aceste zile discursurile unor liberali, liberali-pedelişti, prin care anunţă că vor să preia puterea în România.
Dincolo de faptul că puterea se câştigă prin vot, liberalii-pedelişti nu fac altceva, decât să îşi arate adevărata faţă.
Pe scurt, dragi români, PNL-PDL ne anunţă că vor să îngheţe toate programele de subvenţii de la bugetul de stat şi ajutor de stat, mai exact bursele şi transportul gratuit pentru studenti, tichete de vacanţă, norma de hrană, programele demarate de Guvern, care vin în sprijinul tuturor categoriilor sociale, inclusiv programul Start Up Naţion şi exemplele pot continua.
Un alt lucru măreţ pe care vor să îl facă este să înceapă concedierile în sistemul public, dupa cele relatate de ei, angajaţii din sectorul bugetar nu pot sa reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaţilor din economie. IMM-urile vor avea de suferit, procentul de 1% din cifra de afaceri dispare şi vor să introducă impozit pe profit, obligatoriu, pentru toată lumea şi multe alte inepţii aparute în spaţiul public.
Sunt convins că românii nu au uitat teroarea portocalie, care astăzi, este vopsită în galben şi vor susţine în continuare guvernarea PSD-ALDE, care a adus doar bunăstare românilor şi României, prin tot ceea ce a facut de la preluarea guvernarii şi până în momentul de fată.
În acest sens, majoritatea parlamentară, împreună cu Guvernul României au reusit să crească considerabil veniturile românilor, prin creşterile salariale, ale pensiilor, astfel puterea de cumpărare a crescut. În momentul de fată se înregistrează cel mai mare număr de angajaţi din ultimii 30 de ani, vorbim de peste 6,5 milioane de contracte de muncă active. Rata somajului a scazut prin înfiinţarea a peste 100.000 de mii de noi locuri de muncă. Inflaţia se afla la un nivel minim istoric, iar prognoza pentru sfarsitul anului 2019 a fost revizuită în scadere. Datoria guvernamentală a scăzut şi continuă să scadă, în momentul de faţă reprezintă 34,9% din PIB. Deficitul bugetar pe anul 2018 este de 2,92% din PIB, chiar sub nivelul estimat, urmând ca în 2019 să coboare spre 2,5% din PIB, iar cresterea economică de 4,5% urmează să fie depăşită în 2019, Guvernul mizând pe o creştere de 5,5%. Produsul Intern Brut va depăşi anul acesta, pentru prima dată, 1000 de miliarde de lei.
PSD se ţine de cuvânt şi respectă votul românilor din decembrie 2016!
Deputat,
Stefan Ovidiu Popa
Vicepresedinte PSD Vâlcea